Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Stan a luat bani la transferul lui Bourceanu\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 septembrie 2011 ·

FOTBAL ÎN CĂTUȘE. Preşedintele clubului Dunărea Galaţi spune că preşedintele Oţelului a \"pitit\" 300.000 de euro. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Tot mai multe voci din fotbalul românesc vorbesc de faptul că preşedintele Oţelului Galaţi, Marius Stan, ar urma să intre în vizorul DNA.

Ion Borş, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Oţelul Galaţi, a declarat că procurorii anticorupţie nu au făcute vizite la club. "Din ce ştiu eu, nu au fost astfel de demersuri", ne-a precizat Ion Borş.

Însă, cu toată liniştea de la Galaţi, Consiliul de Administraţie al Oţelului a cerut un audit financiar pentru a se verifica modul în care s-a cheltuit bugetul clubului.

Alte acuzaţii

Preşedintele clubului Dunărea Galaţi, Auraş Braşoveanu, spune că Marius Stan a ascuns în acte o sumă de 300.000 de euro la transferul lui Alexandru Bourceanu de la Oţelul la Poli Timişoara.

"Am vrut să facem plângere penală, pentru că discutasem cu cei de la Poli, care în primă fază au recunoscut că au plătit un milion de euro pentru transferul lui Bourceanu, dar în acte a fost trecută suma de 700.000 de euro. Chiar şi domnul Marian Iancu, preşedintele de la Poli, a declarat public acest lucru. Însă, când a trebuit să probăm, cei de la Timişoara au dat înapoi", a spus Braşoveanu.

Afaceri cu arbitri

Dacă acuzaţiile adversarilor din Liga I ar fi mai mult decât nişte "vorbe", Marius Stan putea influenţa arbitrajele prin intermediul unui partener de afaceri. Membrul Comisiei Centrale de Arbitri, ieşeanul Anton Heleşteanu, e acţionar cu Stan în firma Moldova Expedition, care are ca obiect de activitate transportul. Heleşteanu este unul dintre cele nouă persoane din CCA care fac delegările şi care decid sancţionarea sau nu a "fluieraşilor" în urma rapoartelor observatorilor.

În 2005, Ion Crăciunescu l-a dat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 38 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 46 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

HotNews acum 25 minute
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, armistiţiu care ar putea fi de asemenea un prile

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 5 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°