Guvernul ungar, care a suspendat anterior transferurile către sistemul de pensii private, va opri definitiv aceste plăţi, a declarat miercuri premierul Viktor Orban, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
"Cei care stau în sistemul actual al acestei burse a pensiilor pot face desigur ce vor cu fondurile pe care le-au transferat acolo. Statul nu va mai transfera bani acolo", a afirmat Orban pentru RTL Klub, într-un interviu publicat marţi seară.
Guvernul ungar a anunţat săptămâna trecută suspendarea transferurilor către fondurile de pensii private până la sfârşitul anului viitor şi a îndemnat populaţia să revină în sistemul public.
"Vrem să deschidem drumul de întoarcere cât mai repede cu putinţă. Am dori ca această revenire să aibă loc chiar din acest an şi discutăm cu autoritatea pensiilor privind cel mai rapid mod de a atinge acest obiectiv (...) Dar statul nu va mai transfera niciun ban acolo din sistemul public de pensii", a arătat Orban, întrebat dacă cei care rămân în sistemul privat de pensii vor fi compensaţi de stat pentru fondurile reţinute acum de autorităţi.
Măsura guvernului ungar face parte dintr-un plan de reducere a deficitului bugetar.
Guvernul ungar, care a suspendat anterior transferurile către sistemul de pensii private, va opri definitiv aceste plăţi, a declarat miercuri premierul Viktor Orban, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
"Cei care stau în sistemul actual al acestei burse a pensiilor pot face desigur ce vor cu fondurile pe care le-au transferat acolo. Statul nu va mai transfera bani acolo", a afirmat Orban pentru RTL Klub, într-un interviu publicat marţi seară.
Guvernul ungar a anunţat săptămâna trecută suspendarea transferurilor către fondurile de pensii private până la sfârşitul anului viitor şi a îndemnat populaţia să revină în sistemul public.
"Vrem să deschidem drumul de întoarcere cât mai