Am trecut de nenumărate ori pe drumurile ce însoţesc albia Buzăului, în sus şi în jos, mirându-mă de ruinele ce se vedeau pe culmea dealului, la Berca. Cu ani în urmă, cineva mi-a spus că acolo, sus, fuseseră cândva nişte curţi din vremea Brâncoveanului şi-apoi o mănăstire veche se rândui-se-ntre zidurile groase. Se mai vorbea şi de un post de observaţie de unde, secole la rândul, s-a putut vedea câmpia Buzăului ca-n palmă, într-o parte, dealurile în care se ascundeau comori de-ale goţile (şi pe care se soreau podgoriile cu rod de chihlimbar), într-o altă parte, „spate” ţinând locului Carpaţii de Curbură. Era loc strategic, şi vreme de două războaie mondiale s-a stat de veghe-n clopotniţa mănăstirii. Asta până când nemţii au bombardat-o şi-au făcut-o una cu pământul.
După război, s-ar fi putut aşeza la loc rosturile mănăstirii, s-ar fi putut reclădi zidul de incintă, chiliile... Dar nu s-a voit. Acolo, pe dealul acela sărăturos de la Berca, mănăstirea cea veche trebuia lăsată să intre-n uitare – fără ca măcar cineva să-şi închipuie ce comoară uluitoare se afla înlăuntrul ei! Asta s-a descoperit mai încoace, în deceniul din urmă, după ce în biserica din mijlocul ruinelor de pe deal au început a se ţine din nou slujbe şi-un suflet de om s-a aşezat la picioarele Domnului...
Renaşterea unei mănăstiri din vremea brâncovenilor
În 2003, roata istoriei s-a-ntors şi-o măicuţă a venit să dea din nou viaţă vechii mănăstiri. Monahia Casiana a venit la Berca de-aproape, din Mănăstirea Răteştilor, cu ascultare să reinstaureze viaţa duhovnicească. Mai tot timpul a avut pe câte cineva lângă ea, o maică mai bătrână, ori o soră mai tânără, dar e singura care n-a mai părăsit locul acesta impregnat de duh sfânt, care, deşi se află, în linie dreaptă, la câteva sute de metri de aşezările localităţii Berca, e atât de izolat de lume, dat fiind dealul ce
