Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vâlcov: Raportul final al comisiei Roşia Montană, miercurea viitoare. S-au stabilit grupuri de lucru

Publicat in Mediafax, miercuri 23 octombrie 2013 ·

Preşedintele comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, miercuri, că un vot pe proiectul iniţial al Guvernului va fi dat, la finalul dezbaterilor, cel mai probabil peste o săptămână, doar dacă nu se vor adopta amendamentele din cadrul comisiei speciale.

"Raportul comisiei pentru Roşia Montană va fi împărţit în trei părţi, în prima parte vom prezenta sintezele audierilor, care au fost puse la dispoziţia membrilor comisiei, astăzi, şi le vor studia până luni, la ora 12.00, pentru a da un vot pe aceste sinteze, a tot ceea ce s-a întâmplat în această perioadă", a anunţat preşedintele comisiei speciale.

Potrivit acestuia, a doua parte a raportului va cuprinde punctul de vedere al comisiei pe cele patru domenii - juridic, socio-economic, de patrimoniu cultural şi de mediu -, în acest sens constituindu-se, în cadrul comisiei, patru grupuri de lucru.

"Comisia a decis astăzi să formeze patru grupuri, fiecare grup va prezenta până marţi punctul de vedere al comisiei şi, de marţi, se va discuta pe această a doua componentă a proiectului", a menţionat Vâlcov, adăugând că decizia împărţirii pe domenii a fost luată în contextul în care era dificil ca toţi cei 19 membri ai comisiei să lucreze pe fiecare domeniu.

Darius Vâlcov a mai arătat că fiecare din rapoartele grupurilor de lucru va fi discutat şi supus votului în comisie, la final, astfel că, deşi un parlamentar nu face parte din acel grup de lucru, poate influenţa prin vot modificarea raportului final.

El a mai spus că, de miercuri, de la ora 9.00, se vor relua discuţiile pe proiectul legislativ, cu articolele care au mai rămas de dezbătut, iar la finalul întâlnirii se doreşte să se dea un vot "pentru" sau "împotriva" respingerii proiectului legislativ.

"Practic, undeva miercuri vom avea raportul aproape finalizat, iar atunci, când vom intra pe discuţiile pe lege, vom av

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 37 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 21 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 12 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 11 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum 53 minute
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum 2 ore
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°