Presedintele Partidului Initiativa Nationala, Cozmin Gusa, a cerut, marti, demisia ministrului Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, sustinand ca acesta este al cincilea membru al Executivului Tariceanu care are probleme din cauza unor hotarari de guvern pe care le-a promovat.
"Spun cu tristete acest lucru. Suntem poate singura tara din Uniunea Europeana care are patru ministri, si il va avea si pe al cincilea, acuzati de coruptie, cu probe. Domnul Vosganian a savarsit un fapt similar domnului Chiuariu si tot in scandalul Posta Romana - omul de afaceri Sorin Creteanu" - a spus liderul PIN, intr-o conferinta de presa monitorizata de Rompres.
Gusa a aratat ca "atunci cand s-a discutat despre asocierea dintre Posta Romana si Sorin Creteanu, dar si despre hotararea de guvern care urma sa fie emisa, angajatii Ministerului Economiei si Comertului au dat un aviz negativ pentru aceasta asociere", ceea ce insemna ca "este in dezavantajul economic al tarii sa se realizeze".
"Varujan Vosganian a primit aviz negativ de la angajatii sai pentru acea asociere si, in ciuda acestui fapt, a semnat alaturi de Tudor Chiuariu, Nagy Zsolt si Calin Popescu-Tariceanu acea hotarare de guvern. Am informatii precise ca dosarul lui Vosganian este unul solid, este gros si in el se specifica toate aceste lucruri" - a afirmat Gusa.
Presedintele PIN crede ca ministrul Varujan Vosganian va fi incadrat la "abuz in serviciu contra intereselor publice avand ca urmare obtinerea unui avantaj patrimonial pentru altul", in opinia lui Gusa, acel "altul" fiind omul de afaceri Sorin Creteanu, "dar poate fi si Calin Popescu-Tariceanu, in calitate de partener de afaceri cu acesta".
"Ii cer cu toata seriozitatea lui Varujan Vosganian sa isi dea demisia. Chiar daca e vorba doar de incompetenta si tot trebuie sa-si dea demisia, daca insa este vorba despr