Anuntul mortii lui Robbe-Grillet ma intristeaza. Stiam ca imbatrinea in castelul lui daruit de Jérôme Lindon de la Editura Minuit, castel pe care furtuna din 1999 i-l atacase rau; gradina, se pare, era distrusa si statuile sparte, daca retin bine. Atunci m-am gindit la gradina din Marienbad si mi-am inchipuit un alt film, unul care i se intimpla lui. Castelul din Normandia al unui breton, victima a naturii dezlantuite. Acum, in Normandia, Robbe-Grillet moare. Vestea e socanta. Si in reculegere imi fac timp sa scriu despre autorul acesta cu care am petrecut mult timp de lectura.
Cu Robbe-Grillet pot sa spun ca am avut o relatie speciala. Ani de zile l-am studiat pentru teza de doctorat, l-am cautat in toate bibliotecile, in toate librariile, am citit tot ce a scris si tot ce s-a scris despre el, m-am uitat la filmele lui, multe dintre care nu erau usor de gasit, am primit de la un prieten din Franta chiar si o vedere cu posterul filmului Un bruit qui rend fou.
O relatie capricioasa pot spune ca am avut cu Robbe-Grillet, cu numele lui ciudat si greu de pronuntat (fetita mea de doi anisori il pronunta „Gros Minet“, ca pe pisoiul Sylvester din desenul animat cu Tweety).
Am umblat chiar si dupa semnificatiile legendelor lui bretone din Les derniers jours de Corinthe (Minuit, 1994), ca sa imi dau seama mai tirziu ca nu aveam sa caut asa departe. Relatie dezamagitoare dupa un timp, cind am dat de multimea de creatii pornografice care au urmat unor carti si unui scenariu de film din cele mai intrigante.
Robbe-Grillet ramine in istoria literara ca autorul manifestului Noului Roman francez, o serie de eseuri publicate in cartea cu titlul Pour un nouveau roman, drept cel mai activ promotor al grupului Noului Roman, desi Nathalie Sarraute teoretizase inaintea lui nevoia de a rupe cu romanul de tip realist. Ce mi-a placut la Robbe-Grillet