Steliştii au avut parte de un decor hibernal, dominante fiind ceaţa densă şi terenul îngheţat / Foto: GSP/Intact Images După Astra Ploieşti, care s-a reunit încă de pe 4 ianuarie, FCM Tg. Mureş, Dinamo, Oţelul şi Pandurii, ieri a venit rândul altor zece echipe din Liga 1 să strige adunarea. Este vorba despre FC Timişoara, FC Vaslui, Rapid, Gaz Metan, Steaua, CFR Cluj, Gloria Bistriţa, FC Braşov, „U” Cluj şi Sportul. Pentru toate echipele urmează o scurtă perioadă de pregătire în ţară, apoi unul sau două cantonamente externe.
Jucătorii Stelei s-au strâns la stadionul din Bulevardul Ghencea la ora 16:00. Antrenorul Marius Lăcătuş a venit la reunire direct de la aeroport, el întorcându-se în ţară după ce şi-a condus soţia şi fiica în Spania, unde locuiesc acestea. Brazilianul Ricardo Gomes, care a întârziat la toate reunirile pe vremea când îmbrăca tricoul Unirii Urziceni, nu s-a dezis nici de data aceasta, absentând nemotivat, în vreme ce Latovlevici nu a ajuns, având probleme cu avionul din cauza ceţii. „Ne dorim ca în 2011 să ştergem impresia proastă pe care am lăsat-o anul trecut.
Ne propunem câştigarea Cupei, fiindcă ne este cel mai la îndemână să realizăm acest obiectiv, dar ne gândim şi la titlu, chiar dacă suntem la 10 puncte în spatele Oţelului. Sunt sigur că Ricardo ni se va alătura şi el în scurt timp, nu se va mai repeta povestea de la Urziceni”, a declarat directorul sportiv al „roş-albaştrilor”, Narcis Răducan. Singurele noutăţi din lotul Stelei au fost Nicolae Dică şi Ioan Onicaş, acesta revenind după împrumutul la FCM Tg. Mureş.
Cu ocazia reunirii, „U” Cluj şi-a prezentat achiziţiile, inclusiv pe Adrian Cristea. „Hai să nu sărim etapele! Vrem o clasare la mijlocul clasamentului în acest an, apoi ne vom gândi la cupele europene. Titlul este o discuţie interesantă, care poate avea loc într-un viitor apropiat”, a declarat tehnicianul