Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţia anti-Mafia a patronilor sicilieni

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 aprilie 2008 ·

O nouă generaţie de patroni a preluat puterea în Sicilia, instituind o adevărată „revoluţie culturală“ fără precedent şi oferind politicienilor o nouă temă preferată în campaniile electorale, prin refuzul lor de a mai plăti taxa de protecţie grupărilor mafiote din regiune, relatează AFP. Sursa: AFP

În septembrie 2007, organizaţia patronilor italieni Confindustria a făcut un pas decisiv, anunţând excluderea acelor membri sicilieni care mai acceptă să plătească „pizzo“, adică impozitul mafiot. „Până acum câţiva ani, sicilienii plăteau pizzo cu oarecare indiferenţă. Patronii nu înţelegeau că era vorba de un act care dăuna societăţii şi economiei,“ explică Ivanhoe Lo Bello, cel care a preluat şefia organizaţiei cu 4.000 de patroni, în urmă cu un an şi jumătate.

În ultimele luni, peste 40 de patroni au fost excluşi din Confindustria, iar tot mai multe plângeri sunt înregistrate în fiecare zi la poliţie. Impozitul plătit Mafiei a fost evaluat la un miliard de euro, adică în jur de 1,3% din PIB-ul regional, precizează AFP. „Nu despre suma cerută este vorba, ci despre interesul general. Această luptă joacă un rol decisiv în modernizarea Siciliei“, subliniază Ivanhoe Lo Bello.

Un curent la care aderă şi autorităţile

Patronii susţin că se bucură de începutul unei noi „primăveri împotriva Mafiei“, în care au început să se implice şi politicienii, şi forţele de ordine. Foarte mulţi afacerişti sicilieni au găsit curajul de a-i denunţa la poliţie pe mafioţi şi de a refuza să mai verse anual mii de euro în vistieria gangsterilor, în afara sumelor plătite obligatoriu statului.

EROU LOCAL

Protejat de poliţie

Vincenzo Conticello a devenit celebru în Sicilia după ce l-a denunţat pe gangsterul care i-a cerut „pizzo“, în 2005. Patron al unui restaurant cu tradiţie, Conticello a povestit cum un băr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 28 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°