Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţionarii, o veşnică problemă a României

Publicat in Adevarul, marți 3 ianuarie 2012 · ·

Raymond Luca vorbeşte despre trecutul şi viitorul celor care se bat cu pumnul în piept că ne-au eliberat de comunism.

O mare parte a revoluţionarilor (cei aproximativ 11.000 de „luptători remarcaţi" care încasau peste 2.000 de lei lunar) nu mai primesc indemnizaţii începând cu această lună, după ce Parlamentul a hotărât suspendarea acestor drepturi pe parcursul anului 2012. Cu toate acestea, situaţia revoluţionarilor rămâne neclară. Nu se ştie dacă aceştia îşi vor recăpăta drepturile din 2013.

„Adevărul" a stat de vorbă cu senatorul PNL Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor, care se luptă pentru a recupera indemnizaţiile, deşi recunoaşte că trierea „luptătorilor" s-a făcut superficial. Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor funcţionează din 2004, de când a fost adoptată Legea 341 (Legea Recunoştinţei), care a obligat revoluţionarii să treacă printr-o nouă serie de verificări.

Au existat, teoretic, două filtre: unul al Guvernului, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) şi unul al reprezentanţilor poporului, Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor. Revoluţionarii şi-au depus dosarele la SSPR. Cele considerate valide au fost trimise la Comisia Parlamentară, care, teoretic, le-a mai verificat o dată şi le-a trimis la Preşedinţie pentru ultima semnătură.

Prima Comisie, condusă de Sergiu Nicolaescu, a validat 1.265 de revoluţionari. A urmat mandatul de patru ani al lui Emil Cutean (PSD), timp în care au fost validaţi 10.000 de revoluţionari. Raymond Luca conduce Comisia din 11 februarie 2009. A validat şi el până în vara anului 2010 alţi 10.000 de revoluţionari.

„Adevărul": Suspendarea indemnizaţiilor acordate „luptătorilor remarcaţi" a intrat în vigoare, dar rămân multe semne de întrebare. Se vor acorda din nou aceste drepturi din 2013?

Raymond Luca: Amen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 34 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°