Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictul de la ICA Ghimbav continuă

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 17 septembrie 2008 ·

Cei 150 de salariaţi ai societăţii Construcţii Aeronautice SA, desprinsă din IAR Ghimbav, au continuat şi ieri protestele legate de neacordarea salariilor în ultima lună şi jumătate. „Nu s-a schimbat nimic faţă de ziua de luni şi de aceea vom întrerupe lucrul în fiecare zi până când situaţia se va normaliza”, a declarat liderul de sindicat Şuba Arpad (foto). Pe de altă parte, însă, Traian Tomescu, directorul general al companiei, susţine că după ce le va achita oamenilor salariile le va cere să recupereze orele nemuncite. „Le voi cere să recupereze timpul în care nu au lucrat sau să renunţe la zile din concediu sau la orele suplimentare”, a spus Tomescu. De asemenea, acesta a precizat că din zi în zi aşteaptă ca băncile să îl anunţe că dispune de lichidităţi pentru plata restanţelor salariale. „Am doi clienţi externi mari care trebuie să ne vireze banii în aceste zile. Unul dintre ei ne-a spus că a trimis ordinul de plată de vineri, iar al doilea are un reprezentant aici care trebuie să ne dea ok-ul – pentru că este şi diferenţă de fus orar”, a mai spus sursa citată.

Conflictul a izbucnit şi pe fondul unei stări de tensiune alimentate de si-tuaţia incertă a companiei controlate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, precum şi de perspectiva concedierilor în masă, fără acordarea de plăţi compensatorii la care salariaţii ar avea dreptul conform Legii 116 (valabilă până la 31.12.2008).

Potrivit muncitorilor, compania Construcţii Aeronatice SA s-a confruntat cu probleme generate de o proastă administrare încă de la desprinderea de IAR Braşov. La înfiinţare, aceasta a preluat datorii de 3,6 milioane de dolari care ar fi trebuit transformate în acţiuni, potrivit unei hotărâri de Guvern. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, iar datoria companiei a ajuns la valoarea de 5,5 milioane de dolari. Cei 150 de salariaţi ai societăţii Construcţii Aeronau

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 32 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila, în vizită la spitalul unde este internat Florin Piersic

Mediafax acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a ajuns, duminică, la spitalul Spitalul Foişor, pentru a-l vizita pe actorul Florin Piersic. Cu puţin timp în urmă, la acest spital a ajuns şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

România furnizează curent Ucrainei. Kievul a solicitat ajutor, în urma avariilor provocate în sistemul energetic de bombardamentele Rusiei

Ziare.com acum 13 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană. Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din produc

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 39 minute
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Microsoft trebuie să plătească IPA Technologies 242 de milioane de dolari, într-un proces privind patentul softului asistentului virtual Cortana

News.ro acum 3 ore
Microsoft trebuie să plătească IPA Technologies 242 de milioane de dolari, a declarat vineri un juriu federal din Delaware, după ce a stabilit că software-ul asistentului virtual Cortana al Microsoft a încălcat un brevet al IPA, transmite Reuters. D

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°