Iosif Secăşan. Dorin Păran. Mihaela Popa. Cezar Măgureanu. Ioan Sbârciu. Petru Filip. Gheorghe Hogea. Valentin Rusu. Gheorghe Ciobanu. Marius Dugulescu. Marian Avram. Ştefan Seremi. Eugen Uricec. Iosif Blaga. Nicolae Dobra. Gabriel Tiţa Nicolescu...
Am pus puncte-puncte pentru că lista e deschisă, iar în subteranele ei fierbe magma politică mai ceva ca în măruntaiele vulcanului islandez Eyjafjallajokull (he-he, nu încercaţi să-i reţineţi numele, şi eu l-am luat cu copy-paste!).
Dar numele scrise mai sus aţi reuşit să le reţineţi? Câte -unul, două, trei? Niciunul?!? Atenţie, Iosif Blaga nu este nici Vasile Blaga şi nici Lucian Blaga, Cezar Măgureanu nu este Virgil Măgureanu, iar Gheorghe Hogea nu este Nastratin Hogea! Trebuie să recunoaşteţi că mai uşor veţi ţine minte Eyjafjallajokull decât Sbârciu, Dobra sau Păran...
Atenţie, însă: aparenţele înşală! Personajele înşirate în primul paragraf nu sunt nişte neica-nimeni, ci ditamai aleşii în Parlamentul României. Am enumerat, în ordine, şase senatori şi opt deputaţi care au trecut de la Putere la Opoziţie, plus un senator şi un deputat care au ieşit la „ia-mă nene" pe traseul PDL-UNPR.
Sunt doar 16 dintre dezertorii de primăvară, dar lor li se vor adăuga şi alţii. Cu două-trei excepţii, nu s-au remarcat cu nimic în mandatul lor de trei ani şi patru luni. Au tăcut precum peştii de pe fundul bălţii, au votat disciplinat cum le-a indicat partidul, au fost surzi la durerile populaţiei, au tras sfori şi şi-au plasat oamenii în aparatul de stat, dând sens conceptului de clientelă politică. Şi-au văzut de combinaţiile lor în vremuri de prosperitate sau pe timp de criză, netulburaţi de suferinţele celor care i-au trimis în Parlament. Nici măcar sondajele nu i-au scos din dulcea lor somnolenţă.
Până când, deodată, a sunat ceasul: deşteptaaaaarea! Fraţilor, se apropie alegerile! Şi cum partidul
