Primul popas, în drum spre Straelenul anului 2010, s-a numit Düsseldorf. Un oraş aseptic: clădiri în culori şterse ori pur şi simplu alb-gri, curăţenie desăvîrşită, ca în toată Germania. Descopăr trei locuri interesante; mai întîi oraşul vechi: case în stil olandez, design în trepte, cu un etaj şi mansardă, primărie îmbrăcată în iederă, cafenele deschise pînă noaptea tîrziu, ceai negru, libanez, cu savoare unică. A doua privelişte deosebită o oferă Rinul: fluviu întunecat, poduri futuriste, şlepuri lungi, doldora de marfă, faleză pietruită, pradă vîntului tăios, terase vesele. În fine, casa lui Heinrich Heine. La intrare, primesc o mică broşură, pe o parte văd casa poetului, în epocă, secolele XVIII-XIX: sus apartamentul familiei, jos un magazin; pe cealaltă parte, casa Heine azi: „Heine Haus-Müller&Böhm Literaturhandlung-Literaturca“. În interior funcţionează o librărie, prelungindu-se generos cu o sală de concerte – într-un colţ se vede un pian cu ştaif –, dar şi cu lecturi din scriitori nemţi ori străini. Au aici loc lecturi săptămînale, îmi explică proprietarul cafenelei literare şi chiar îmi arată programul manifestărilor pe trei luni. Cînd m-a întrebat de unde vin şi m-a auzit spunînd „Aus Rumänien“, mi-a arătat imediat autorii români prezenţi în librărie: Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana (din ea avea chiar cîteva cărţi în limba română) şi Mircea Dinescu. Şi-a luat apoi un blocnotes şi m-a rugat să-i mai ofer nume; i-am spus Nora Iuga şi imediat a găsit-o în calculator, inclusiv ultimul roman, proaspăt tradus în germană, Die Sechzigjährige und der junge Mann (Sexagenara şi tînărul), şi am continuat: Dan Lungu, Florin Lăzărescu şi mai ales Filip Florian, cu ale luiDie Tage des Königs (Zilele regelui), căci cu Kleine Finger(Degete mici) librarul german se delectase deja. Europäisches Übersetzer Kollegium – aflu că acest colegiu european al traducătorilor