Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul victimelor surpării acoperişului unui supermarket din Letonia, joi, a ajuns la 33 de morţi

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Bilanţul victimelor surpării acoperişului unui supermarket, joi, la periferia Rigăi, a ajuns la 33 de morţi, a anunţat vineri poliţia locală, relatează AFP.

"Confirm că avem în prezent 33 de morţi", a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei Sigita Pildava, adăugând că numărul persoanelor rănite se ridică la 38.

Bilanţul precedent era de 18 morţi.

"Nu ştim, pentru moment, cauzele accidentului. A fost o noapte tragică", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a serviciilor de intervenţie, Viktorija Sembele.

Trei pompieri care au intervenit să ajute victime au fost ucişi în cursul operaţiunilor de salvare, a adăugat ea.

"Continuăm să acţionăm la capacitate maximă, dar situaţia este în continuare extrem de periculoasă în clădirea surpată", a declarat şeful salvatorilor, Oskars Abolins. "Se pare că va fi necesar să continuăm operaţiunea de salvare toată ziua" de vineri, a adăugat el.

Centrul comercial, exploatat de vânzătorul cu amănuntul Maxima Latvia, al doilea în ţară după Rimi, a fost construit în 2011 şi a fost selecţionat pentru un premiu de arhitectură.

Lucrările erau în desfăşurare la acoperişul acestui centru comercial pentru a-l transforma în grădină suspendată, potrivit unui oficial local din cadrul primăriei, Juris Radzevics.

"Proiectul respectă regulile, dar bineînţeles că vom verifica dacă toate materialele şi lucrările sunt conforme cu normele", a declarat Radzevics pentru televiziunea letonă LNT.

Maxima a publicat un comunicat pe site-ul său de Internet în care a explicat că grupul este "devastat şi şocat" de catastrofă, dar nu ştie care sunt cauzele şi că stă la dispoziţia autorităţilor pentru a le furniza "toate informaţiile de care dispune".

Acoperişul s-a surpat pe o suprafaţă de 500 de metri, din cauza unei "explozii", a declarat joi seara viceprimarul oraşului Riga An

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 19 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 45 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 15 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 47 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 32 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°