Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România iese pe străzile Italiei

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 septembrie 2008 ·

România iese cu meşteri olari, păpuşari şi dansatori pe străzile a trei dintre cele mai importante oraşe ale Italiei - Torino, Milano şi Roma.

Ministerul Afacerilor Externe speră astfel să schimbe imaginea României, şifonată din cauza infractorilor care au ocupat în repetate rânduri primele pagini ale ziarelor. Timp de câteva zile, italienii se întâlnesc în pieţele principale din oraşul lor cu Păcală, meşteri olari şi încondeietori de ouă, care-i îmbie să le cunoască arta şi să cumpere produsele pe muzică de fanfară.

Copiii italienilor s-au jucat cu steguleţe româneşti

Piaţa Castello din Torino a fost ieri aglomerată, aşa cum se întâmplă de obicei într-o zi de duminică. Oamenii s-au plimbat printre corturile instalate de români, au privit în treacăt spectacolele şi şi-au lăsat copiii să se joace cu steguleţe în roşu, galben şi albastru. Unii dintre ei au şi cumpărat din produsele expuse, pe care meşterii au avut grijă să le împacheteze frumos, în hârtie de ziar şi pungi din plastic. „Vasele sunt foarte frumos lucrate. Abia acum am aflat că românii sunt aşa pricepuţi“, a comentat Federica, o italiancă venită cu nepoţelul.

Meşterii şi artiştii români au avut parte de concurenţă serioasă: o trupă de cântăreţi indieni, ce se stabiliseră la câţiva metri de scena românească, precum şi o trupă de actori, care-l jucau pe imigrantul străin într-un alt colţ al pieţei.

Buget de 600.000 de euro

Pentru această campanie, MAE a avut nevoie de circa 600.000 de euro, peste jumătate din sumă fiind alocată de la buget. Ministerul Turismului a contribuit cu 100.000 de euro, iar restul a provenit de la sponsori din ambele ţări.

Din partea italiană, au participat Intesa SanPaolo Bank, Cefin, Pirelli, Banca Italo-Romena, ADV Communication, Vigroup Holding, împreună cu UNIMPRESA - asociaţia care cuprind

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 3 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 5 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 5 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°