Bronşita cronică, aia cea mai rea, numită BPOC, o avea vreo cale de frânare? Pentru că i s-a dus faima cum că în momentul în care BPOC-ul ţi-ai stricat respiraţia nu mai se poate repara nimic în plămân. Bronho pneumopatia obstructivă cronică, mai simplu bronşita cronică obstructivă, se încadrează în bolile cronice care-ţi diminuează grav capacitatea respiratorie. Bolnavii obosesc din ce în ce mai tare la eforturi din ce în ce mai mici şi nu mai au suflu pentru câteva sute de metri de mers.

Această oboseală se aseamănă niţel cu oboseala la efort, apărută la bolnavii de inimă. Obosind atât de tare din pricina respiraţiei grele, bolnavii de BPOC nu mai ies din casă şi nu se mai mişcă. Respiraţia pipernicită şi oboseala accentuată se însoţesc de tuse şi de expectoraţii. Boala BPOC se traduce prin îngustarea bronhiilor şi prin spargerea acelor săculeţi din plămâni, numiţi alveole, care se unesc în găuri mari şi nu în săculeţi mici, care asigurau o suprafaţă mare de schimb al oxigenului între sânge şi aer.

Primul pas al tratamentului este abandonarea fumatului. Este fals alibiul unora care îşi găsesc motivaţii să nu renunţe la tutun, cum că; "ce rost are să arunc ţigara pe care am fu­mat-o patruzeci de ani?" Ei bine, în orice moment al bron­şitei cronice obstructive este necesară abandonarea fumatului. Bineînţeles că respiraţia cea bună nu revine, dar se opreş­te deteriorarea plamânilor şi a respiraţiei. Alte căi ale tratamentului sunt de recuperare a tonusului muşchilor prin exerciţii fizice. Pentru că BPOC nu este doar o boală a plămânilor care sunt primii afectaţi, ci şi o boală a întregului organism, fiindcă se atrofiază muşchii prin nemişcare. Trebuie folosite aparatele de sprijinire a respiraţiei din concentratoare de oxigen. Medicamentele se administrează în cazul BPOC-ului pe calea in­ha­laţiei. Fiindcă prin inspirare, medicamentele ajung di