Primul-ministru Victor Ponta a afirmat că, odată cu depunerea contestaţiei Avocatului Poporului la Curtea Constituţională, discuţia legată de Codul Insolvenţei va fi mutată din registrul politic în cel juridic, CCR având posibilitatea să decidă dacă plata taxelor este obligatorie pentru toţi sau nu.
"Este foarte bine că ieşim din dezbaterea pur politic. A ajuns preşedintele să moară de grija presei după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor", a comentat Ponta.
Acesta susţine că dezbaterea pe Codul Insolvenţei se va muta într-un cadru juridic, mai aplicat. "Cred că intrarea într-o dezbatere legală este foarte bună. După cum ştiţi, Avocatul Poporului a cerut Curţii Constituţionale să se pronunţe dacă este constituţional sau nu ca toţi să plătim taxe sau doar ca unii să plătească şi alţii nu", le-a spus Ponta miniştrilor la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.
Avocatul Poporului a contestat, miercuri, la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, invocând lipsa conformităţii unor dispoziţii legale din actul normativ faţă articolul 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Constituţie, informează Mediafax.
Avocatul Poporului a contestat, miercuri, la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă privind insolvenţa, invocând lipsa conformităţii unor dispoziţii legale din actul normativ faţă articolul 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Constituţie.În sesizarea trimisă Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului a ridicat direct excepţia de neconstituţionalitate a articolului 81 alineatul 3 şi a articolului 348 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
"Argumentele invocate au vizat conformitatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, privind obligativitatea respectării Con