Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ibrahimovici: "Golul nu e totul pentru mine, nu sînt îngrijorat"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 9 februarie 2010 ·

Doar două goluri în ultimele 10 partide au dat apă la moară celor care suţin că Zlatan Ibrahimovici trece printr-o criză, dar el neagă asta. Neagă şi că ar fi îngrijorat de perioada de secetă, pentru că se bucură de titlurile pe care le-a cîştigat şi de fotbalul pe care îl practică Barcelona.

- Eşti de mai mult de jumătate de an pe Camp Nou. Cum ai descrie experienţa de pînă acum?

- Foarte bună. Şi eu, şi familia mea ne-am adaptat bine, sînt fericit aici, am cîştigat trei trofee în 6 luni, sîntem în fruntea clasamentului şi nu am pierdut nici un meci în campionat. Echipa a cîştigat totul şi vrem să continuăm aşa. E impresionant. Îmi pare rău doar pentru ceea ce ni s-a întîmplat în Cupă: cred că meritam să ne calificăm, pentru că Sevilla nu e mai valoroasă decît noi. Dar astfel de lucruri se mai întîmplă în fotbal.

- Ai început cu 11 goluri în primele 13 etape, dar acum ai adunat mai multe fără să marchezi.

- Nu sînt îngrijorat, mi s-a mai întîmplat şi altădată. În primul meu an la Ajax am început foarte bine, apoi mi-a mers rău, apoi iar bine. E ca într-un montagne russe. E normal, pentru că trebuie să te adaptezi la multe lucruri şi asta într-un timp foarte scurt. Mi s-a întîmplat la fel cînd m-am transferat la Juventus şi, apoi, la Inter, am avut sezoane cu urcuşuri şi coborîşuri. Evident, fiind nou, pentru un atacant al unei echipe cum e Barcelona e important să marchezi goluri, dar asta nu înseamnă totul

- Nu? Nu e totul?

- Cel puţin pentru mine nu e. Dacă particip la joc şi dau assisturi, mă simt la fel de bine.

- Ai adunat 7 assisturi, ceva nu foarte obişnuit pentru un atacant.

- D-asta zic că golul nu e totul. Un assist e ca un gol, pentru că îţi faci un coleg fericit. Iar asta e, pentru mine, la fel de important ca atunci cînd marchez. Perioada asta de secetă nu mă preocupă pentru că vor ven

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°