Contestaţia senatorului Cezar Măgureanu împotriva ordonanţei prin care procurorii DIICOT i-au interzis să părăsească ţara, în dosarul evaziunii fiscale de peste 40 de milioane de euro pe an, a fost respinsă, miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Procurorii DIICOT au prelungit recent interdicţia de părăsire a ţării în cazul lui Măgureanu, senatorul fiind cercetat în acest dosar pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat. În acelaşi dosar sunt cercetaţi, printre alţii, ginerele şi fiica senatorului.
Ulterior, Cezar Măgureanu a contestat la ICCJ ordonanţa de prelungire a măsurii preventive.
Instanţa supremă a amânat luni, pentru miercuri, dezbaterile privind cererea senatorului, din cauza unor impedimente procedurale.
Senatorului PSD de Giurgiu Cezar Mircea Măgureanu i-au fost prezentate învinuirile, în 26 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) aplicându-i ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara timp de o lună.
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus la data de 23 iulie 2012, începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Cezar Mircea Măgureanu, senator în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. La data de 26 iulie, învinuitului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea", anunţa DIICOT la acea vreme.
Senatorul Măgureanu a fost pus sub acuzare într-un dosar fără precedent privind fraudarea statului român cu 40 de milioane de euro anual, începând din 2010.
În acest dosar, ginerele parlamentarului, Adrian Sorin Găzdac, a fost arestat preventiv.
Potrivit DIICOT, senatorul de Giurgiu Cezar Măgureanu, fiica şi ginerele său sunt im