* Orice act de justiţie are trei scopuri de atins: (I) reabilitarea vinovatului, (II) descurajarea altora care ar putea repeta actul injust, (III) compensarea celui păgubit prin actul injust. Cînd în administrarea justiţiei se uită sau se neglijează deliberat cel puţin una din aceste trei determinări, justiţia şchioapătă şi actul de justiţie în sine devine discutabil. Mai departe, nici o injustiţie nu se poate socoti încheiată pînă cînd nu intervine actul reparator al justiţiei. Întîrzierea actului de justiţie nu înseamnă decît perpetuarea actului injust prin prezervarea efectelor acestuia. Iertarea sau uitarea nu curmă injustiţia, ci doar o fac suportabilă. Numai justiţia vindecă cu adevărat. * Pragmaticilor noştri nu le prea place "filosofia". Ei sînt oameni de acţiune, aflaţi în continuă mişcare. Ei nu au (nevoie de) odihnă şi clipa cugetării, că şi clipa contemplaţiei, le e perfect străină. Oamenii care sînt preocupaţi mai mult de ceea ce fac decît de ceea ce gîndesc îmi inspiră teamă - sînt suspecţi de prostie. * Într-o nuvelă de Gabriel García Márquez e vorba despre un primar chinuit de o durere cumplită de măsele, care se duce la singurul dentist din orăşelul, copleşit de arşită, pe care îl conduce de cînd se ştie - el nu e un primar, ci Primarul. Cum dentistul (care, de altfel, nu are diplomă dar e singurul care ştie cîte ceva despre dinţi pe o arie cuprinzătoare) aparţine partidului care se opune grupării politice din care vine Primarul, pacientul se apropie de cabinet nu doar cu falca umflată şi cu ochii plini de chin, ci şi cu un pistol în buzunar. La fel şi dentistul care, aflînd de vizita primarului, îşi pregăteşte revolverul. Primarul, în dureri neîndurătoare care nu l-au lăsat să doarmă ultimele nopţi, deschide temător gura pe scaunul stomatologic şi trece prin toate stările prin care un pacient trece într-un cabinet dentar. Dentistul, în timp c