Zi agitată, astăzi, în satul vasluian Siliştea, din comuna Pungeşti. În cea de-a treia zi de proteste, peste 400 de săteni au format un lanţ uman în faţa primelor utilaje aduse în localitate de compania americană Chevron, care a obţinut, la începutul lunii, autorizaţia de explorare pentru gazele de şist.
Mitingul s-a transformat, însă, într-un joc al acuzaţiilor între protestatari şi autorităţi, dar şi într-un război al edililor. Pentru cei peste 400 de protestatari au fost mobilizate forţe impresionante de ordine, atât din Vaslui, cât şi din Bacău.
Practic, numărul poliţiştilor şi al jandarmilor trimişi la Siliştea l-a atins pe cel al manifestanţilor.
Transmisiunea în direct de la Pungeşti este realizată de către Virgil Iordache, un fost lider sindical al CET. Iordache este unul dintre cei mai vocali contestatari ai administraţiei locale din Iaşi şi participă frecvent la protestele organizate în Iaşi.
Protestatarii au blocat unul dintre sensurile de mers ale drumului judeţean Vaslui-Pungeşti, fiind nevoie de intervenţia în forţă a jandarmilor. În urma îmbrâncelilor, două persoane au leşinat şi au fost internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Alte trei au ajuns la spital, transportate cu maşini SMURD, în cursul după-amiezii. „Cele cinci persoane sunt în stare stabilă. Patru dintre ele au fost diagnosticate cu atac de panică şi a cincia cu antecedente cardiace. Aceasta din urmă este sub supravegherea directă a şefului de primiri urgenţe din spital care ne-a confirmat că starea ei este foarte bună şi mai va fi ţinută sub supraveghere medicală în perioada următoare. Vom mai trimite cel puţin două echipaje care vor rămâne permanent în zonă“, a spus Aurora Popa, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui.
Protestatarii au montat şi un cort, încă de marţi seara, în imediata vecinătate a bucăţii de pământ deţinute de Che