Compania Intercom Sfântu Gheorghe, care a câştigat la finele anului trecut licitaţia organizată de lichidatorul Maestro SPRL Constanţa pentru vânzarea activelor Toptherm SRL Ghimbav, a achitat deja banii pentru a intra în proprietatea acestora.
Intercom a câştigat la finele lunii noiembrie licitaţia organizată de Maestro, oferind preţul de strigare de 3,56 milioane de lei, fiind, de altfel, singurul ofertant.
Compania Intercom Sfântu Gheorghe deţine 49,56% din acţiunile societăţii Electroprecizia SA Săcele.
Deşi de active se interesaseră şapte companii, caietul de sarcini nu a fost cumpărat decât de două firme, doar Intercom Sfântu Gheorghe prezentându-se pentru a participa la licitaţie.
Potrivit liderului sindicaliştilor de la Toptherm SA, Costică Olteanu, reprezentanţii Intercom s-au interesat dacă pot relua producţia de tâmplărie de aluminiu şi PVC la fabrica din Ghimbav.
Toptherm SA Ghimbav este o societate desprinsă din IAR, care a avut ca profil de activitate producerea de tâmplărie din aluminiu şi PVC.
Aceasta a intrat în lichidare voluntară în vara lui 2007, iar în primăvara anului trecut a intrat în faliment.
Anca Sârbu, managerul Maestro SPRL Constanţa, a anunţat că în următoarea perioadă va fi convocat un Comitet al Creditorilor companiei Toptherm pentru a fi prezentat modul în care vor fi distribuite sumele obţinute în urma licitaţiei.
„Sperăm ca până la finele acestei luni să facem şi plata către creditori”, a mai explicat Sârbu. Compania Intercom Sfântu Gheorghe, care a câştigat la finele anului trecut licitaţia organizată de lichidatorul Maestro SPRL Constanţa pentru vânzarea activelor Toptherm SRL Ghimbav, a achitat deja banii pentru a intra în proprietatea acestora.
Intercom a câştigat la finele lunii noiembrie licitaţia organizată de Maestro, oferind preţul de strigare de 3,56 milioane de