Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţie de democraţie în Italia. Guvernul pierde trei referendumuri

Publicat in Cotidianul, luni 13 iunie 2011 ·

Guvernul de centru-dreapta din Italia şi premierul Silvio Berlusconi, considerat, recent, de The Economist drept un dezastru ca lider al statului, se apropie de înfrângere pe toată linia la cele trei referendumuri care au avut loc în Italia. Este vorba despre consultări privind reluarea producţiei de energie nucleară, privatizarea distribuţiei apei potabile şi imunitatea de care se bucura înalţii oficiali.

Presa europeană vorbeste despre un exemplu de democraţie participativă. Guvernul nu a sprijinit deloc referendumul, campania a avut parte de o finanţare redusa, însă asociaţiile civice şi presa au recuperat handicapul.

Campania antinucleara s-a bazat pe trei argumente: pericolul intrinsec al tehnologiei nucleare, gradul ridicat de risc seismic din Italia şi inflitrarea grupărilor criminale în această afacere, aşa cum este cazul energiei eoliene în prezent.

Deşi în ultimii 16 ani prezenţa prea mică la urne a anulat 20 de referendumuri în Italia, alegătorii par să nu fi urmat exemplul premierului, care nu s-a prezentat la urne. Prezenţa a fost de 40% duminică seara, iar Ministerul de Interne estima că până la închiderea urnelor, luni la ora 16, ora României, prezenţa va depăşi pragul de 50%. Potrivit ultimelor informatii, prezenta a fost intre 56 si 60%.

Silvio Berlusconi a declarat deja presei italiene că va trebui să renunţe la planul de producere a energiei nucleare în Italia. Roma a închis centralele nucleare în 1987, după accidentul de la Cernobîl. Berlusconi a încercat să împiedice acest referendum, însă Curtea de Casaţie nu a putut să treacă peste cele 750.000 de semnături strânse în acest scop.

Societatea civilă a stat şi la originea referendumului care, cel mai probabil, va abroga legea care permitea privatizarea societăţilor de distribuţie a apei potabile. Campaniei i s-a alăturat şi Biserica Catolică, care arăta că accesul la

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Micuța Raisa, înjunghiată și strangulată cu o funie de verișorul ei de 15 ani. Adolescentul a fost reținut

HotNews acum 29 minute
Raisa, fetiţa de doi ani şi jumătate din judeţul Dolj care fusese dată dispărută şi apoi găsită moartă, a fost ucisă de un băiat de 15 ani, au stabilit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, acesta fiind verişorul victimei, scrie News.r

Cod galben de furtuni în 15 județe. Meteorologii anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 53 minute
ANM a emis Cod galben de furtuni, până joi seară, 30 mai, în 15 județe din Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul Crişanei, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali. Aici vor fi descărcări electrice, vijeli

Poliția Română Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete

Ziua Constanta acum 26 minute
Nr. 812 din 30 mai 2024 PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de

Incendiu la un cunoscut hotel plutitor din Delta Dunării

Adevarul acum 36 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la Hotelul plutitor GG Gociman Danube Delta Resort din localitatea Crișan, potrivit presei locale. Pompierii intervin cu 3 ambarcațiuni pentru stingerea focului.

Ebru Bolat, invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 30 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 31 minute
Ebru Bolat va fi invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva de 24 de ani va reprezenta delegația tricoloră la Jocurile Olimpice 2024 în competițiile de yachting. Întrecerea olimpică va avea loc la Marseill

(P) Gabriela Firea: Construim un nou drum care leagă Sectorul 5 de restul Capitalei şi modernizăm ieşirile din sudul oraşului

News.ro acum 2 ore
Problema principală a Capitalei rămâne traficul sufocant, care aduce de la sine şi un nivel ridicat al poluării. Bucureştiul este pe locul 4 în topul celor mai aglomerate oraşe europene şi pe locul 8 în lume. Potrivit datelor colectate de o companie

Percheziţii în Prahova şi Dâmboviţa într-un dosar care vizează obţinerea ilegală de fonduri prin programul Start-Up Nation

Mediafax acum o ora
Poliţiştii din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, fac cinci percheziţii, una în judeţul Prahova şi patru în judeţul D

Supravegherea permanentă în clase, prin camere audio-video, se poate face de către școli cu „acordul majoritar” al părinților și doar consultarea profesorilor – proiect de ordonanță de urgență

G4Media acum o ora
Supravegherea permanentă a elevilor și profesori în sălile de clase prin camere audio-video instalate la decizia conducerii școlilor se va putea face cu „acordul majoritar” al părinților și consultarea și informarea profesorilor, iar înregistrările

Prin măsurile impuse de PSD la guvernare, nivelul de trai în România se apropie de media europeană

Adevarul acum 19 minute
De la revenirea la guvernare, obiectivul asumat de PSD a fost creșterea nivelului de trai al tuturor românilor. Puterea de cumpărare a românilor a ajuns la aproape 80% raportat la media europeană. Cifrele Eurostat confirmă că măsurile Guvernului Mar

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - 23,7% dintre alegători ar opta pentru Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 18.2% pentru Marcel Ciolacu, 13.5% pentru George Simion /Care sunt opţiunile pentru turul ll /Cine cred românii că va câştiga

News.ro acum 3 ore
Aproape un sfert dintre alegători ar opta pentru Mircea Geoană în primul tur al alegerilor prezidenţiale, 18.2% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 13.5% pentru George Simion (AUR), 12.5% pentru Diana Şoşoacă (SOS Romania) şi 11,5% pentru Nicolae Ciucă, re

Vremea

București
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

18°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°