Criza financiară a lovit în plin întreprinzătorii, care se văd în postura de a închide afacerea. În prima jumătate a anului 2009 peste 80.000 de firme şi-au suspendat activitatea. Asta înseamnă o creştere de peste zece ori faţă de nivelul din 2008.
Potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, dizolvările voluntare au urcat de aproape cinci ori, la 8.921. Tot în primele şase luni din 2009, radierile voluntare au crescut de trei ori. De la 5.965 la 17.914, în timp ce numărul înmatriculărilor de persoane fizice autorizate a avansat cu 32%, de la 23.256 la 30.715.
La sfârşitul primului semestru, existau, din punct de vedere juridic, 1,05 milioane de comerciaţi care încă îşi desfăşurau activitatea. Dintre aceştia, 329.346 reprezentau persoane fizice autorizate, în timp ce 728.232 erau persoane juridice.
Potrivit secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Graţiela Iordache, creşterea numărului de persoanelor fizice autorizate (PFA) înregistrate la Registrul Comerţului s-a datorat introducerii impozitului minim.
Ministerul Finanţelor estimează că aproximativ 102.000 firme, care în 2008 au avut o cifră de afaceri medie de 200 euro/lună, să înceteze activitatea după introducerea impozitul minim, în timp ce încasările totale până în 2012 sunt anticipate la 4,2 miliarde de lei.