Europeanul de handbal feminin din Serbia a debutat ieri cu opt meciuri puternice, în care favoritele la victoria finală şi-au impus punctul de vedere.
Serbia n-a făcut faţă Norvegiei
Cel mai aşteptat meci al serii de ieri a fost cel dintre ţara gazdă, Serbia, şi cvadrupla campioană europeană, Norvegia. Nordicele şi-au respectat statutul de mari favorite, reuşind să câştige cu 28-26, după ce au condus ostilităţile încă de la începutul partidei. Uşor timorate în prima parte, sârboaicele şi-au revenit în repriza secundă, insuficient însă pentru a scoate cel puţin un egal. La nordice, cea mai bună marcatoare a fost extrema lui Larvik, Linn-Kristin Koren Riegelhuth, cu opt goluri, în timp ce la sârboaice a strălucit Svetlana Ognjenovic, cu nouă goluri. În celălalt meci al grupei, Cehia a produs marea surpriză, câştigând meciul cu Ucraina cu scorul de 25-22. La ex-sovietice, Iulia Managarova a marcat trei goluri, în timp ce Irina Şuţka şi Iaroslava Burlacenko, jucătoare la Dunărea Brăila, respectiv Danubius Galaţi au marcat câte două goluri, respectiv un gol.
Franţa n-a avut nicio emoţie cu Macedonia
Obişnuită cu debuturi cu stângul la turneele finale, Franţa a lăsat impresia unei favorite la medalii ieri, după ce a trecut cu 29-16 de Macedonia. Naţionala antrenată de Olivier Krumbholz s-a antrenat cu public în meciul cu macedonencele, reuşind să înscrie din toate poziţiile în poarta Dijanei Naumovska. În celălalt meci al zilei, Suedia a trecut surprinzător de Danemarca, scor 27-26. Deşi danezele se află din nou în reconstrucţie, victoria Suediei a venit neaşteptat, mai ales după ce nordicele, antrenate acum de Torbjorn Klingvall, pierduseră fără drept de apel în faţa danezelor, într-un amical disputat pe 25 noiembrie, scor 25-31. La daneze, cea mai bună marcatoare a fost Stine Jorgensen, cu şase goluri, în timp ce suedeza Johanna Ahlm, jucăto