Acum cativa ani, vizitand muzeul postului de radio BBC de la Londra, m-a incantat un detaliu legat de istoria "buletinelor de stiri". In anii '30, se intampla uneori ca prezentatorul sa inceapa o emisiune spunand "astazi nu sunt stiri" si sa treaca apoi la altceva, sa anunte un reportaj, muzica sau teatru radiofonic. Fraza mi se pare incredibila si plina de o sinceritate pe care intre timp mediile de informare si-au pierdut-o. Ce post de radio, ce post de televiziune ar avea astazi curajul sa ne spuna "dragi ascultatori, dragi telespectatori, nimic din ce se intampla in lume nu are suficienta importanta in acest moment ca sa va rapim timpul si atentia, asa ca trecem la altceva".
Stirile au devenit, intre timp, o hrana cotidiana. Suntem, de fapt, suprainformati, ceea ce nu inseamna ca stim cu adevarat ce se intampla in lume. Ni se ofera zilnic mii de stiri, ceea ce nu inseamna ca ajung la noi si stirile esentiale. Pe de o parte, suntem avizi de stiri si pe de alta parte le uitam imediat. Nimic nu ne mai emotioneaza cu adevarat, desi fiecare buletin de stiri este, de fapt, in proportie de 90 la suta o lista de orori.
Comportamentul nostru in fata stirilor a devenit aberant, dupa cum aberant este si comportamentul celor care ne pregatesc si ne difuzeaza stirile. Era o vreme cand prezentatorul incepea o stire prin pozitionarea geografica si temporala a informatiei. De exemplu: "Irlanda de Nord. La Belfast s-a produs un nou atentat azi dimineata la ora 7. Cinci persoane au fost ucise". Acelasi tip de stire este formulata astazi cu totul altfel. Ea devine: "Cinci morti - este bilantul unui nou atentat comis la Belfast, in Irlanda de Nord, azi dimineata la ora 7".
"Atacul" frazei este deci diferit, accentul cade imediat pe pierderile umane. Pentru ca stirile, astazi, nu se mai comunica, ele "se vand". Punerea lor in pagina, ca si ierarhia stirilor intr-un
