De anul trecut, persoanele defavorizate din ţară beneficiază de ajutoare alimentare pentru a putea face faţă traiului sărăcăcios. Această măsură a fost luată în toate ţările membre ale Uniunii Europene. La nivelul municipiului Alba Iulia s-a demarat deja procesul de stabilire a persoanelor care vor urma să beneficieze din această toamnă de ajutoarele alimentare. „Toate listele de la instituţiile implica vin la noi, le sistematizăm şi apoi demarăm distribuţia. Cred că anul acesta o să fie mai mulţi beneficiari. Anul trecut un număr de 1.107 persoane au primit făină, iar alte 1.084 au beneficiat de zahăr. Cei nevoiaşi au primit alimente în funcţie de numărul de persoane din familie”, a spus Delia Cristescu, directorul executiv al Serviciului Public de Asistenţă Socială Alba Iulia.
Aceasta a precizat că distribuţia alimentelor se va face începând cu septembrie, dar deocamdată nu se ştie exact ce produse vor fi furnizate cetăţenilor.
Pentru coordonarea implementării acestui plan conlucrează reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Noi categorii de beneficiari
După cum a precizat directorul executiv al Serviciului Public de Asistenţă Socială Alba Iulia, beneficiarii sunt familiile şi persoanele singure care au venitul minim garantat, şomerii care primesc încă indemnizaţie, pensionarii cu venituri cumulate care nu depăşec suma de 400 lei pe lună, precum şi persoanele cu handicap grav neinstitutionalizate. „Anul acesta a apărut în luna mai o nouă hotărâre privind stocurile comunitare destinate persoanelor defavorizate.
S-au schimbat beneficiarii şi asta mă bucură. Au rămas cei de ajutor social, dar au fost scoşi cei din cămin