OBICEIUL OMULUI HATRU de a se raporta scatologic la mai marii culturii. "Da, ce, parca Eminescu nu se ducea si el, ca tot omuâ, la closet?" Daca desteptii, intr-o viata la fel de lunga ca a prostilor, le lasa urmasilor si altceva decat niste vidanje pline, inseamna ca nici la toaleta nu-i egalitate.
EXISTA SI O GOLANIE pretentioasa, cea a autorilor de clipuri tv care fac reclama unui detergent pe fondul muzical al Requiem-ului lui Mozart sau al finalului Simfoniei a IX-a de Beethoven. Marlanie mai mare decat sa insotesti jubilatia unei cochete, la aparitia pe piata a unui nou tampon igienic, cu Oda Bucuriei, nu-i de inchipuit. O banca merge cu nerusinarea si mai departe: decupeaza cea mai populara secventa din plafonul Capelei Sixtine ca sa si-o faca blazon. Pasamite banca e un Dumnezeu care-i intinde un deget salvator lui Adam, adica o dobanda mica la credit.
UN PRIETEN SCULPTOR din München, care vreme de doua decenii a organizat in oras sute de expozitii ale unor celebritati, a avut inspiratia de a se fotografia impreuna cu acestea. O fotografie, una singura, e un suvenir prestigios, dar cateva sute, cu sculptorul local pozand langa artistii de seama ai veacului, sunt de acum un monument spiritual. Banalul, la marii oameni, are un alt inteles, cand e inseriat, decat banalul familiei. Rasfoind albumul, din care prietenul din München vrea sa faca o carte, am un plus de tresarire la fiecare imagine: Picasso, Tinguely, Dali, Max Bill, Dubuffet, toata floarea cea vestita a intregului Apus, in atitudini camaraderesti, deloc publicitare. Oameni ca si noi. Totusi, ce oameni! CAnd moare un geniu, mediocrii se bucura, ca si cand ar ramane liber un loc de geniu.
NU MAI TRAIM, pur si simplu, ci parcurgem perioade. Viata noastra in patru perioade: Stalin, Ceausescu, Iliescu, Basescu. Ne obisnuim sa spunem "Epoca Ceausescu", dar daca spunem "Epoca Iliescu"
