Leul s-a apreciat astăzi în raport cu euro, până la 4,4154 lei/euro, pe fondul veştilor că Ciprul ar fi ajuns la un consens cu creditorii internaţionali în privinţa împrumutului de 10 miliarde de euro.
Pe fondul revenirii euro în raport cu dolarul american, leul s-a apreciat la rândul său faţă de moneda americană. Cotaţia oficială a scăzut cu 2,77 bani de vineri până azi, la 3,3948 lei/dolar. Şi în raport cu francul elveţian moneda naţională a crescut astăzi. Dacă vineri BNR a indicat o cotaţie de 3,6235 lei/franc, astăzi aceasta a scăzut la 3,6131 lei/franc.
Vineri, banca centrală a indicat un curs de 4,4286 lei/euro, cea mai proastă cotaţie pentru leu din acest an.
Anunțarea unui plan B care ar putea permite țării să acceseze ajutorul de la UE a retrezit încrederea investitorilor în moneda euro, precum și în activele țărilor emergente, cum este leul.
Totodată, potrivit analiștilor ING Bank România, a început perioada de constituire a rezervelor băncilor comerciale la BNR, ceea ce susține de asemenea moneda națională.