Aceasta este intrebarea la care va trebui sa raspunda antreprenorii romani pentru a supravietui...
Este un fapt de viata ca firmele romanesti pot obtine dobanzi de peste 23% tinandu-si capitalul in banci si neinvestindu-l in productie. Altfel spus, orice firma care are capital disponibil il va folosi fie pentru a-si plati creditele, fie pentru a-l valorifica prin dobanzi sigure la un nivel pe care un il poate atinge prin rata de profitabilitate in conditiile de risc ale mediului de afaceri romanesc.
In masura in care orice finantare bancara costa peste 20% si diversele cheltuieli neprevazute datorate mediului de afaceri romanesc trebuie sa fie de minimum 5%, un profit de 5% este asigurat numai de o investitie - realizabila in decursul unui an - in care marja profitului net este de peste 30%.
Acest calcul simplu arata ca in perioada urmatoare, indiferent de eforturile facute pentru garantarea de catre stat a creditelor date de banci firmelor romanesti, acestea nu vor putea sa genereze crestere economica datorita faptului ca nu pot fi profitabile.
Si aceasta nu din cauza faptului ca firmele romanesti nu s-au modernizat pentru a rezista competitiei internationale. Cauza reala o reprezinta cresterea costurilor de finantare pentru firmele romanesti, la niveluri de peste 20-25%, in timp ce firmele straine sunt stimulate sa se finanteze la costuri incomparabil mai mici.
Chiar daca leul s-a devalorizat cu circa 10% in ultima perioada aceasta nu va determina scaderea competitivitatii importurilor pe piata romaneasca si nici nu va genera o crestere a exporturilor. Din contra, un calcul simplu arata ca firma romaneasca va avea in perioada urmatoare o scadere a competitivitatii de minimum 10% determinata de cresterea costurilor de finantare. Altfel spus, importurile devin, in raport cu produsele similare realizate local, mai ieftine cu 10-15%. De as
