Laureatul premiului Nobel pentru literatură din 1992, poetul Derek Walcott, s-a retras din cursa pentru ocuparea postului de Profesor de Poezie la Universitatea Oxford, din cauza a ceea ce a numit o campanie de denigrare, informează The Times. Retragerea scriitorului vine după ce detaliile unui scandal sexual în care el ar fi implicat au circulat, prin intermediul unor scrisori anonime. Astfel, peste 100 dintre persoanele care pot vota duminică pentru stabilirea noului ocupant al postului de Profesor de poezie au primit scrisori care conţin detalii despre presupusa hărţuire sexuală a unei studente de la Harvard, în 1982. În total, aproximativ 150.000 de profesori şi absolvenţi sunt eligibili să voteze duminică.
Deşi acuzaţiile erau cunoscute, felul în care detaliile scandalului au fost răspândite, prin intermediul unor scrisori anonime, a transformat competiţia într-o luptă fără scrupule, a considerat Walcott, în vârstă de 79 de ani.
"Sunt dezamăgit că s-au folosit tactici atât de josnice. Nu vreau să intru într-o competiţie care i-ar putea stânjeni pe cei care aleg să mă susţină," a declarat poetul pentru London Evening Standard.
O purtătoare de cuvânt al universităţii şi-a exprimat dezamăgirea pentru decizia lui Walcott. Ea a amintit că postul de Profesor de Poezie nu implică predarea de cursuri.
"Dacă Derek Walcott ar fi câştigat, nu ar fi fost nevoit să predea. El ar fi avut de ţinut doar lecturi publice. Prin urmare, orice chestiune legată de hărţuirea sexuală este irelevantă," a spus purtătoarea de cuvânt.
Poetul şi dramaturgul Derek Walcott, originar din insula Santa Lucia, a câştigat premiul Nobel pentru literatură în 1992.