Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pancu low cost: câştigă doar 3.000 de euro pe lună la Rapid

Publicat in Adevarul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Golgheterul giuleştenilor din acest sezon are cel mai mic contract dintre toţi fotbaliştii de bază ai lui Răzvan Lucescu.

George Copos a plătit şi încă plăteşte salarii de zeci de mii de euro unor jucători care n-au demonstrat şi n-au realizat nimic pentru Rapid, dar s-a zgârcit de fiecare dată când a fost vorba de simbolurile Giuleştiului.

De acest lucru s-a convins acum Daniel Pancu, unul dintre cei mai importanţi oameni ai Rapidului modern. După o perioadă nefastă la Vaslui, atacantul şi-a reziliat contractul cu moldovenii pentru a reveni la marea lui dragoste, Rapid.

Atunci, având deja 33 de ani, conducerea clubului a considerat că „Pancone" merită adus pentru a menţine atmosfera de la echipă şi pentru a-l ajuta pe Marius Şumudică să se impună în vestiar, dar că nu merită totuşi un efort financiar prea mare. La dorinţa lui Copos, preşedintele Dinu Gheorghe i-a oferit 3.000 de euro pe lună, iar Pancu a acceptat pe loc, doar pentru a se întoarce în Giuleşti la final de carieră.

Brazilianul Cassio ia de şapte ori mai mult

Cu timpul, Daniel Pancu a devenit însă ceva mai mult decât un mobilizator de cadre. După returul sezonului trecut, jucătorul, care a împlinit între timp 34 de ani, a făcut o pregătire bună, s-a impus ca titular în atacul Rapidului şi curând au venit şi golurile. Pancu a marcat de trei ori în campionat şi o dată în Liga Europa, salvând de fiecare dată echipa şi devenind, alături de Herea, golgheterul echipei, cu patru reuşite.

Pancone însă a rămas cu acelaşi salariu, iar de o mărire nici nu poate fi vorba. Asta deşi concurenţii săi din linia de atac, brazilianul Cassio, care câştigă de aproximativ şapte ori mai mult decât Pancu, şi Sburlea, n-au reuşit încă să înscrie în noul sezon. Totuşi, atacantul lui Răzvan Lucescu s-a împăcat cu situaţia şi priveşte spre viitor, mai ales că oficialii clubului i-au promis un p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 4 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 6 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°