Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economiştii susţin că UE are şanse să întreacă SUA

Publicat in Adevarul, luni 21 august 2006 ·

Ritmul de creştere a zonei euro, "locomotiva economică" a UE, a înregistrat în cel de-al doilea trimestru al anului nivelul cel mai înalt de la vârful realizat în 2000. Potrivit datelor Ritmul de creştere a zonei euro, "locomotiva economică" a UE, a înregistrat în cel de-al doilea trimestru al anului nivelul cel mai înalt de la vârful realizat în 2000. Potrivit datelor publicate de Eurostat, agenţia de statistică a UE, Produsul Intern Brut (PIB) pe ansamblul celor 12 naţiuni care alcătuiesc eurozona a crescut cu 0,9 la sută, în comparaţie cu trimestrul precedent. Creşterea a intervenit pe fundalul sporirii exporturilor, concomitent cu o sporire a investiţiilor şi a consumului, domeniu unde până acum se constatase o relativă stagnare.

În fruntea actualelor tendinţe se află Germania şi Franţa. "Cererea internă merge bine. În fine, există şi alţi factori stimulativi în afara exporturilor, ceea ce este de salutat", a declarat Erik Nielsen, economist-şef în problemele europene al companiei Goldman Sachs. În funcţie de ţări, creşterea indică unele inegalităţi, ea consemnând o rată trimestrială de 1,1-1,2 la sută, în Franţa, de pildă, faţă de 0,5 la sută în Italia. Pe ansamblu însă, sporul permite economiei UE să o ia înaintea economiei americane, deşi nu se ştie pentru cât timp. După o creştere substanţială în primul trimestru, economia americană a slăbit ritmul în cel de-al doilea trimestru, sporul fiind de numai 0,6 la sută. Ea rămâne însă, în general, mai puternică decât economia europeană.şi pe piaţa muncii, lucrurile se prezintă bine. "Situaţia pe această piaţă s-a îmbunătăţit remarcabil", nota ministrul german al economiei, Michael Glos. "De aceea, perspectivele pentru anul în curs sunt excepţional de pozitive". Pentru cel de-al treilea trimestru, în curs de desfăşurare, creşterea estimată este tot de 0,9 la sută, în comparaţie cu 0,5 la sută cât se anticipase

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°