Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorohoiul a dat întîia cîştigătoare în Cupa Liceelor Coca-Cola, dar decisiva e la Botoşani » Regina Maria, prima încoronată

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 15 martie 2012 ·

După ce frigul a cam început să părăsească România, Cupa Coca-Cola s-a dezmorţit puternic.

Golurile au curs încă din primele zile, iar surprizele n-au întîrziat să apară. Competiţia a urcat la Dorohoi, acolo unde băieţii au decis să se mişte mai repede decît mingea. Zis şi făcut. Au jucat, au trecut de tururile preliminare şi..."Regina Maria" a fost prima campioană, după ce şchiopătase la debutul în grupe, 2-2. De fapt, un fel de semicîştigătoare, pentru că bătălia decisivă se va da la Botoşani, pentru şefia judeţului.

De la Dorohoi, pe lîngă graniţă, mingea a ajuns la Oradea. Cot la cot pînă în faza grupelor, unde au ajuns cei de la Blaga, de la Traian Vuia şi de la Mihai Viteazul. Astăzi se va cunoaşte echipa care va merge la Timişoara. Chibiţii de prin partea locului spun că după un 8-0 de debut al celor de la Blaga, nu-i aşa de greu de intuit cine va fi cîştigătoarea...

Tot Braşovul e o grupă!

Braşovul a avut multe echipe înscrise. Aşa se explică şi faptul că în timp ce unii se pregăteau să se tragă în poza de campioni, cei de sub Tîmpa abia se duelau în preliminarii. Dar, după ce s-au încins, braşovenii au ajuns şi la grupa de patru, din care va trebui să rămînă o singură echipă. Pe cine mizaţi? Noi vă spunem doar pretendentele: Bîrseanu, M. Cristea, L. Rebreanu şi Octavian Goga.

Timişoara a venit puternic, pe turnantă. Cei de la Transporturi Auto au vrut să facă show, însă s-au lovit de refuzul colegilor de la Sf. Nicolae. A ieşit un meci de...10-6, pentru care Bayern Munchen ori FC Barcelona ar fi invidioase. Unde mai pui că Marteniuc "Messi" a marcat cinci goluri, adică una manita, dar, din păcate pentru el şi echipa sa, degeaba.

Nebunie în Oltenia

La Galaţi, competiţia s-a încins din prima zi. De fapt, din primul meci, pentru că cei de la Asachi au marcat de 13 ori, demonstrînd, astfel

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 32 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 44 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum o ora
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

The Weeknd donează 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Cântăreţul The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru a furniza alimente în Fâşia Gaza. Donaţia, prin intermediul fondului său umanitar XO, va permite trimiterea a 18 milioane de pâini către familiile din Gaza, informează BFM TV. Donaţia a fost

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°