O nouă generaţie de lideri republicani elaborează un discurs mult mai atrăgător pentru alegătorii americani decât argumentele conservatoare apărate de către Mitt Romney, învins clar la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Preşedintele democrat Barack Obama încă nu a depus jurământul pentru un al doilea mandat de patru ani, dar republicanii îşi cultivă deja imaginea cu scopul reprezentării partidului la alegerile din 2016, mizând pe Paul Ryan şi Marco Rubio, ambii născuţi la începutul anilor 1970.
"Înfrângerea face parte din politică şi ea adeseori pregăteşte cele mai mari victorii", a dat asigurări, săptămâna trecută, Ryan, în vârstă de 42 de ani.
Rămas reprezentat al statului Wisconsin (nord), el se distanţează de campania pe care a purtat-o timp de trei ani alături de Romney, în vârstă de 65 de ani, ale cărui declaraţii privind cei "47%" de americani asistaţi, înregistrate fără ştirea sa, vor rămâne simbolice ca şi convingeri prea conservatoare încât să fie acceptate de o mare parte a electoratului.
Rubio, un senator dinamic de Florida (sud-est) şi favorit al mişcării Tea Party, aripa populistă republicană de dreapta, elaborează un discurs care aminteşte de conservatorismul "compasional" cu care a reuşit George W. Bush.
Săptămâna trecută, făcând referire la angajaţii cu venituri mici în timpul unui discurs, Rubio a afirmat că "tot ceea ce îşi doresc, este posibilitatea de a avea o viaţă mai bună pentru ei însăşi şi un viitor mai promiţător pentru copiii lor. Reuşita sau declinul american vor depinde de faptul dacă ei vor avea această şansă sau nu".
Provenind dintr-o familie de imigranţi cubanezi, Rubio pare să fi înţeles faptul că poziţia strictă a unor republicani cu privire la imigraţia ilegală i-au costat scump în noiembrie, alegătorii hispanici preferându-l pe Obama cu o majoritate copl