Om de serviciu al blocului, bun la toate cînd e treaz. Cînd o ia pe ulei, o bate pe nevastă-sa, Florica, femeie de serviciu la scara cealaltă. De fapt, se bat parte în parte, că şi ea e beată şi dă şi ea cît poate. Pe la ora 7, îi vezi apărînd împreună în parcare, se prezintă la locul de muncă. El – sobru şi mahmur; ea – la doi metri în urma lui, şontorogind de un picior sau cu un ochi vînăt. Se apucă oftînd de treabă, fără să-şi vorbească şi duc o existenţă decentă, pînă în jurul orei 9, cînd unul dintre ei dispare după colţ, la butic. Apoi, celălalt. Fiecare îşi cumpără băutura din banii lui. Sau pe datorie. Florica e cu celularul de votcă, el – cu berea la PET. Sau invers, depinde de dispoziţie. El dă conştiincios cu mătura, ea spală cu furtunul un covor întins direct pe asfalt. Pe la doişpe, începe cearta. Zice Florica ceva de genul: „Te îmbătaşi ca un porc ieri!“, că nu poate să-şi ţină gură. El dă replica şi fiecare răcneşte şi ameninţă în legea lui, articulînd sferturi şi jumătăţi de cuvinte pe care nu le pricepe nimeni care nu e „din familie“, el agitînd măturoiul şi stîrnind un nor de praf, ea stropind cu furtunul pisicile şi vrăbiile de prin parcare. Se reîmprietenesc doar cînd vine gunoiul, căci trebuie să care tomberoanele împreună şi să se susţină reciproc. Iar cu ciomăgeală se lasă din nou, mai pe seară.

DE ACELASI AUTOR Madame Legrand Ekaterina de la Balcic Mielul şi păstorul lui Comunismul, din auzite Pe el, nimeni nu mai ştie cum îl cheamă. Unii îl strigă Toma, alţii Costel, alţii Sandu. Eu i-am zis Omul cu şobolani, pentru că stăteam în bloc cu un membru al trupei şi am văzut numele scris cu markerul în lift. Aşa mi-a venit ideea. El e, de regulă, destul de taciturn, mormăie şi boscorodeşte, însă nu prea conversează. La întrebări răspunde scurt, cu da sau nu; cînd nu ştie, ridică din umeri. Ea, în schimb, e guralivă, băutura îi dezleagă