Un tânăr din judeţul Olt, condamnat la 12 ani de puşcărie pentru omor calificat, a fost eliberat din arest după ce judecătorii Tribunalului Olt au... uitat să-i prelungească mandatul de arestare preventivă. După ce a ajuns acasă, inculpatul a fost implicat într-un alt scandal, în urma căruia au fost răniţi doi tineri şi un poliţist.
Povestea în care judecătorii Tribunalului Olt au uitat să ţină după gratii un tânăr condamnat pentru omor calificat începe în septembrie 2011. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Iulian Ruţă, de 25 de ani, din comuna Cilieni, Olt, pe 24 septembrie 2011, în jurul orei 20.00, l-a lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele pe Nicu Sebastian Podaru, provocându-i leziuni care au condus la decesul acestuia.
Procurorii au stabilit că, în acea zi, Ruţă şi Podaru, care erau vecini şi prieteni, au băut în câteva baruri din comună împreună cu mai multe persoane, printre care tatăl şi fratele inculpatului. Ajunşi într-o staţie de autobuz, Ruţă a început să se certe cu Podaru, după care l-a luat la bătaie cu pumnii şi picioarele. În apărarea victimei a sărit Valentin Băbiceanu, însă acesta a renunţat şi a plecat după ce a fost ameninţat cu un cuţit de Ruţă. După ce şi-a călcat în picioare prietenul, care a rămas într-o baltă de sânge în staţia de autobuz, Iulian Ruţă a fost dus acasă de fratele său, Florin. Anchetatorii au mai reţinut în rechizitoriu că Florin Ruţă s-a întors în staţia de autobuz şi a încercat să-i acorde îngrijiri medicale lui Podaru, însă fără succes, victima decedând în urma loviturilor primite.
Condamnat şi... eliberat
Pe 25 septembrie 2011, Iulian Ruţă a fost arestat preventiv, iar în martie, anul acesta, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, faptă pedepsită cu închisoarea între 15 şi 25 de ani.
I