Pneumococul este cauza principală a mortalităţii infantile în întreaga lume, reprezentând 28 la sută din totalul deceselor între 0 şi 1 an, urmată, într-un procent de 21 la sută, de rujeolă. România are cel mai mare procent al mortalităţii infantile din Europa, respectiv 13,9 la sută, după Moldova şi Ucraina.
În România, 2.250 de copii cu vârsta mai mică de 1 an au murit anul trecut, potrivit ultimelor date. Principalul responsabil de instalarea bolii este streptococul pneumoniae, o bacterie localizată în tractul respirator superior. "Infecţiile pneumococice includ: pneumonia, meningita, septicemia, otita medie, sinuzita sau bronşita.
Copilul cu infecţie pneumococica prezintă simptome diverse cum ar fi: febră ridicată, peste 39 de grade Celsius, frisoane, tuse, junghi toracic, otalgie, otoree, iritabilitate, anorexie, vărsături, cefalee, ameţeli", spune dr. Daniela Ştefănescu, membru al Senatului Societăţii Naţionale de Medicină de Familie. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinarea este singura alternativă de prevenţie a bolii.
Pneumococul este cauza principală a mortalităţii infantile în întreaga lume, reprezentând 28 la sută din totalul deceselor între 0 şi 1 an, urmată, într-un procent de 21 la sută, de rujeolă. România are cel mai mare procent al mortalităţii infantile din Europa, respectiv 13,9 la sută, după Moldova şi Ucraina.
În România, 2.250 de copii cu vârsta mai mică de 1 an au murit anul trecut, potrivit ultimelor date. Principalul responsabil de instalarea bolii este streptococul pneumoniae, o bacterie localizată în tractul respirator superior. "Infecţiile pneumococice includ: pneumonia, meningita, septicemia, otita medie, sinuzita sau bronşita.
Copilul cu infecţie pneumococica prezintă simptome diverse cum ar fi: febră ridicată, peste 39 de grade Celsius, frisoane, tuse, junghi toracic, otalgie,