Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Cataramă şi-a deschis primul magazin la Oradea, al patrulea din ţară din ultima jumătate de an

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

În timp ce magazinele Elvila de dimensiuni mici se închid, se deschid altele, pe suprafeţe mult mai mari, cum este cel inaugurat astăzi la Era Shopping Park Oradea, care se întinde pe nu mai puţin de 3.000 mp. Andreea Predescu, director de marketing la Elvila, a declarat că anul viitor, firma va deschide alte cinci magazine de mari dimensiuni.

Prezentă pe piaţa românească din 1990, compania Elvila a devenit unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de mobilier din România. „Astăzi am inaugurat primul magazin Elvila din Oradea, dacă ţinem cont de faptul că magazinul care funcţiona aici în franciză se închide", a declarat Andreea Predescu. Aceasta a explicat că politica firmei, în ultimul an, a fost aceea de a renunţa la magazinele mici şi de investi în magazine mult mai mari, precum este cel inaugurat astăzi, care se întinde pe un spaţiu de 3.000 mp. Primii o sută de cumpărători, care vor cheltui cel puţin 1.599 de lei, vor primi cadou o canapea. Campania durează trei zile. „Preconizăm că astăzi vom putea oferi cel puţin 30 de canapele", a spus Andreea Predescu, subliniind că piaţa de mobilier este una deosebită, implicând mai mult timp de gândire pentru cumpărători.

Expansiune pe timp de criză

Deschiderea magazinului de la Oradea este cea de-a patra în ultimele 6 luni pentru Elvila, după inaugurarea a trei magazine de mari dimensiuni în Bacău, Brăila și Focșani, iar pentru 2012 sunt preconizate deschiderile a cel puțin patru noi magazine Elvila, în mari centre comerciale din Pitești, Craiova, Iași și Sibiu.

Marfă românească

Noul magazin Elvila din Oradea oferă o gamă variată de canapele, dormitoare, camere de copii și tineret, livinguri, biblioteci, bucătării şi saltele originale Relaxa. Toate produsele din magazinul Elvila sunt create și produse în cele trei fabrici proprii ale companiei: Fabrica Relaxa (mobilier tapiţat şi saltel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°