Salariaţii de la stat ar putea să nu-şi mai primească salariul începând din luna septembrie, din moment ce România va intra efectiv în recesiune în trimestrul al doilea.
Pentru a evita un "derapaj economic şi social", Executivul va fi nevoit, în toamnă, să efectueze o nouă rectificare bugetară negativă. Românii trebuie să strângă din ce în ce mai mult cureaua, deoarece din cauza recesiunii Executivul ar putea, ca din toamnă, să nu mai aibă bani pentru plata salariilor. Scăderea Produsului Intern Brut (PIB) înregistrată şi în trimestrul doi determină intrarea României în recesiune. "România îndeplineşte toate condiţiile să intre în recesiune", a spus preşedintele Traian Băsescu, prezent ieri la şedinţa de Guvern.
Mai mult, Băsescu a spus că "abia în trimestrul III sau IV poate reuşim să stăpânim deprecierea economiei", adăugând că, în aceste condiţii, este nevoie ca Guvernul să asigure plata salariilor. "Mă tem că va trebui să mai faceţi o rectificare negativă, undeva în luna august, septembrie, când consideraţi că trebuie făcută. (...) Cred că cei care speră că «lasă că mergem şi fiind alegeri prezidenţiale în noiembrie, în decembrie şi spunem în octombrie de unde aveţi, de unde n-aveţi, daţi-ne bani de salarii, mă tem că îşi asumă un risc major să nu dea salarii în septembrie şi octombrie». De aceea, rugămintea mea este să vorbiţi cu oamenii şi să vă încadraţi în fondul de salarii, pentru că banii de la FMI nu se pot duce decât în investiţii. Dacă împrumutăm bani să dăm salarii, puteţi să consideraţi că ne pregătim de intrare în derapaj economic şi social", a spus Băsescu.
"OPTIMISMUL BNRNU ARE ACOPERIRE"
Băsescu a spus că "optimismul BNR privind economia nu are acoperire în evoluţiile viitoare, deoarece România va înregistra o scădere a PIB şi în trimestrul II şi va intra în recesiune". El are dubii că România v