Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATLETISM: Nicoleta Grasu, nominalizată la titlul "Atleta europeană a anului"

Publicat in Adevarul, marți 15 septembrie 2009 ·

Sportiva română Nicoleta Grasu, care participă la proba de aruncarea discului, a fost nominalizată la titlul de cea mai bună atletă europeană a anului 2009, alături de alte 22 de atlete de pe continentul european, informează site-ul Federaţiei Europene (EAA).

Nicoleta Grasu şi-a trecut în palmares în anul 2009 o medalie de bronz la Campionatele Mondiale din Berlin, cu o aruncare de 65,20 de metri, aceasta fiind cea mai bună performanţă a sezonului până acum.

Pe lista celor mai bune atlete din Europa se mai află nume importante din atletism precum Elena Isinbaieva (Rusia, săritura în înălţime), Tatiana Lebedeva (Rusia, săritura în lungime), Emily Freeman (Marea Britanie, 800 de metri) sau Antonina Krivoşapka (Rusia, 400 de metri). La băieţi au fost făcute 20 de nominalizări, dar printre sportivi nu se află niciun român.

Clasamentul va fi stabilit în urma unui vot organizat pe site-ul EAA până pe 27 septembrie, care va fi împărţit în secţiunile "vot pentru specialiştii federaţiei", "vot pentru public" şi "vot pentru mass-media". Votanţii din public care vor ghici ordinea corectă a primilor 5 sportivi din clasamentul final vor avea şansa să câştige o excursie de 3 zile la Barcelona, în timpul Campionatului European. Premiile vor fi acordate la data de 17 octombrie.

Acest premiu a fost instituit în anul 1993, iar de atunci doar o singură sportivă din România a reuşit să câştige distincţia, în anul 1999, atleta Gabriela Szabo. La ediţia trecută s-au impus Elena Isinbaieva (Rusia) şi Andreas Thorkildsen (Norvegia, aruncarea suliţei).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la închisoare

Wall-Street.ro acum 21 minute
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Cluj. Decizia instanţei clujene poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare, scrie Agerpres.

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 26 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum 53 minute
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 35 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 37 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°