Magda Fertacz a scris Absint pe cînd avea 30 de ani, în 2005, în cadrul Laboratorium Dramatu – un foarte complex atelier dedicat dramaturgiei contemporane, condus de un dramaturg la rîndu-i foarte cunoscut, Tadeusz Slobodzianek, în cadrul căruia piesa a fost şi produsă în premieră. Într-un stil minimalist, pentru că asta e „şcoala“ Laboratorium Dramatu, şi e, într-un fel, şi estetica piesei, delicată, poetică, de cuvinte. Karolina se sinucide în ziua nunţii ei cu un dealer de succes, alegere ce e, şi ea, un statement. Întregul text dramatic e o reevaluare a propriei vieţi, a relaţiei de familie şi a relaţiilor amoroase, a întîmplărilor şi opţiunilor care au dus-o la capătul unui drum. În montarea sa de la Braşov, Claudiu Goga şi scenografa Lia Dogaru inventează un spaţiu neaşteptat, dar care rezonează profund cu această nostalgie, revizitare poetică, uneori onirică, a propriului trecut: catafalcul rece al crematoriului în prim-plan, un cîmp de maci, un leagăn, o cadă, o bucătărie familială socialistă undeva, în centru, masa lungă de nuntă, devenită una de parastas, şi fereastra de la care va sări Karolina, în fundal, despărţită de cîmpul de maci printr-o cortină transparentă ca o perdea de apă. Povestea e simplă, e una a eşecului de a trăi, dar nu oriunde, ci în interstiţiul postcomunist, acolo unde coexistă două lumi şi conflictul de nerezolvat dintre ele, o generaţie a părinţilor şi una a copiilor. Viaţa ca un pahar de absint golit dintr-odată. E o dramă estică, cea a abandonului în faţa realităţii, a acestei generaţii a copiilor, una escapistă, plină de vise şi mai puţin de puterea de a le duce la împlinire. Poate că aici e uşorul punct slab al spectacolului, o anume lentoare meditativă, resemnată, ici şi colo riscînd să alunece către melodramă, subminînd structura dramatică în sine, însă firul e regăsit de cele mai multe ori – o fac, în momente relaxate sau