Amicul meu Nino dispăruse de cîteva minute la toaleta cafenelei, cînd celularul (lăsat pe masă) a început să-i zbîrnîie strident, luminînd stroboscobic în acelaşi timp. Localul părea să fi intrat, brusc, sub asediu. L-am ridicat, pentru o clipă, încurcat, apoi l-am pus la loc. Ceva mă şocase în mod subliminal, dincolo de isteria culorilor şi a sunetelor. Prin urmare, l-am mai ridicat o dată şi l-am privit cu atenţie. Nu mă înşelasem. Pe ecranul ca un girofar se desluşea „numele“ percutant al apelantului: Porcul Cerşetor. Din fericire, a încetat la un moment dat. Revenea, de altfel, şi Nino. „Ce, a sunat?“ – m-a întrebat, observîndu-mă cu mobilul lui în mînă şi sesizîndu-mi, probabil, o anumită doză de stupoare pe figură. „Da“ – am zis şi am continuat ezitant: „Era Porcul Cerşetor.“ „Ha, ha!“ rîse Nino cu poftă. „E Nicu. Nicu Pogîrţă“ – adăugă el, intuindu-mi nedumerirea. „Iar vrea bani. Nesimţit. Îi bag un screening de nu se vede. Nu-i mai răspund.“ Sorbi din cappuccino şi butonă ceva la telefon. Pesemne, comanda de screening pentru numărul Porcului Cerşetor. „Porcul Cerşetor?“ m-am trezit interogînd cu voce tare. „Ha, ha, ha!“ – hohoti, din nou, amicul meu. „Normal, aşa ştiu mai rapid cu cine am de-a face. Aliasurile astea pe care le dau eu oamenilor în agenda telefonică mă ajută să mă orientez mai bine. Cum să zic, devin un fel de repere semiotice, capabile să codifice realitatea pentru mine, dar, concomitent, să o şi decodifice de zece ori mai eficient ca numele obişnuite.“
DE ACELASI AUTOR Relaţii internaţionale Tradiţii strămoşeşti Aventuri la Mărcăuţi Dimensiunea nostalgică a delaţiunii „Nino, mă laşi cu barbologia academică? Ştii doar că nu sînt născut ieri, să-mi faci teoria chibritului. Spune-mi tu altceva! Toată agenda ta e plină de porecle din astea?“ Descoperit cumva neaşteptat, Nino admise, după o clipă de gîndire: „Da, nici măcar un nume nor
