Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clement Negruţ (PDL): Am votat moţiunea, m-am respectat pe mine şi pe cei care m-au votat

Publicat in Romania Libera, marți 15 iunie 2010 · ·

Deputatul PDL de Alba, Clement Negruţ, a declarat marţi că a votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului deoarece a fost singura cale prin care şi-a putut exprima nemulţumirea faţă de măsurile anticriză stabilite de Guvern, potrivit Mediafax.

"Cred că m-am respectat pe mine în primul rând. I-am respectat apoi pe cei care m-au ales, din colegiul meu, care mi-au transmis că măsurile Guvernului îi nemulţumesc. Sper ca votul meu să fie înţeles ca un semnal că există politicieni care pot să se ţină de cuvânt şi au curajul să spună când nu sunt de acord cu ceva", a spus Negruţ.

Parlamentarul a precizat că a votat împotriva măsurilor anticriză stabilite de Guvern, nu neapărat pentru moţiunea de cenzură. El a adăugat că votul pentru moţiune era singura cale prin care putea să îşi exprime nemulţumirea.

Întrebat dacă nu se teme de o posibilă excludere din PDL, Clement Negruţ a spus că se teme doar de Dumnezeu, afirmând că are încredere în democraţia din PDL.

Deputatul Clement Negruţ a declarat, la începutul lunii, că este nemulţumit de măsurile Guvernului şi a propus un amendament prin care pensiile mai mici de 1.000 de lei să nu fie impozitate. Clement Negruţ îşi condiţiona, la acea dată, votul de trecerea acestui amendament.

Conducerea PDL a decis excluderea din partid a lui Daniel Oajdea, pentru că a anunţat că va vota moţiunea de cenzură. Oajdea a luat decizia, după ce a consultat câteva sute de alegători de-ai săi.

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care moţiunea de cenzură "Opriţi genocidul social!", iniţiată de PSD, a fost dezbătută şi supusă votului, a început marţi dimineaţă.

Moţiunea de cenzură a PSD a picat cu 228 de voturi "pentru" faţă de 236 necesare, potrivit rezultatului oficial anunţat în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Potrivit anunţului oficial prezentat în plen, au fost în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°