Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul Patriarhului Daniel de Sfântul Ilie, Ziua Aviaţiei

Publicat in Ziua Veche, miercuri 20 iulie 2011 ·

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al Aviaţiei Române şi al Forţelor Aeriene, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de preţuire şi binecuvântare:

Domniei Sale, Domnului GABRIEL OPREA, Ministrul Apărării Naţionale. Stimate Domnule Ministru, Cu deosebită bucurie, transmitem mesajul nostru de preţuire şi binecuvântare cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al Aviaţiei Române şi al Forţelor Aeriene. În rugăciunile ei Biserica Ortodoxă Română se roagă zilnic pentru toţi „cei ce călătoresc prin aer”, deopotrivă piloţi militari sau civili, pasageri sau personal de bord, dar şi pentru „iubitoarea de Hristos armată” şi doreşte ca împreună cu aceasta să contribuie la păstrarea integrităţii României şi demnităţii poporului român, să comemoreze jertfa celor ce au luptat de-a lungul istoriei pentru aceste măreţe idealuri şi să promoveze pacea şi înţelegerea între popoare. Aflaţi în slujba aproapelui, toţi piloţii şi slujitorii înălţimilor, care străbat sau apără văzduhul ţării noastre cu mult curaj şi dăruire faţă de semeni se bucură astăzi de preţuire şi recunoştinţă pentru misiunea lor dificilă. Totodată, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească familiilor, prietenilor sau colegilor piloţilor aviaţiei române care şi-au pierdut viaţa în timpul misiunii lor. Obişnuiţi mereu să zboare în văzduh, sufletele lor s-au înălţat la Dumnezeu, Căruia ne rugăm să le dăruiască mântuire şi odihnă veşnică. Deşi programul prestabilit la Patriarhie nu ne permite să fim de faţă la manifestările organizate de Ministerul Apărării Naţionale cu acest prilej, totuşi suntem spiritual alături de Domnia Voastră, de venerabilii veterani de război, de toţi militarii în rezervă şi de toţi ofiţerii, maiştrii militari şi soldaţii Aviaţiei Ro

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coliziune violentă în Bistrița cu 8 persoane implicate, dintre care 6 sunt copii. A fost activat planul roşu de intervenţie

Ziare.com acum 38 minute
Grav accident marţi seara, 21 mai, pe raza localităţii Petriş, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie având în vedere că în accident au fost implicate 8 persoane, dintre care 8 copii, potrivit Inspectoratului

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 30 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum o ora
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°