Aşa cum sugeram în această rubrică săptămîna trecută, mi se pare util să examinăm cîteva fenomene ale evoluţiei limbii române din ultimele decenii, pornind de la cartea Valeriei Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală (a cărei primă ediţie a apărut în 1972, noua ediţie revăzută şi adăugită fiind din 2000). În genere, ar trebui reluate şi sintetizate observaţiile făcute de lingvişti asupra actualităţii limbii, nu atît pentru a constata ce s-a confirmat şi ce nu din predicţiile lor, cît pentru a înţelege modul în care schimbările istorice, influenţele culturale, moda culturală modifică unele tendinţe, în vreme ce altele contină să acţioneze. Dispunem de cercetări minuţioase asupra dinamicii limbii - datorate lui Iorgu Iordan, Al. Graur, Mioarei Avram ş.a. - care ar trebui reexaminate şi confruntate cu situaţia de azi (chiar în paginile României literare, în 1990, Ştefan Badea a preluat unele din observaţiile făcute cu 50 de ani în urmă de Iorgu Iordan, în Limba română actuală, pentru a le căuta confirmările contemporane). În cazul de faţă, avantajul e că autoarea însăşi a reluat textul, completîndu-l şi actualizîndu-l. Materialul folosit pentru exemplificări în Corectitudine şi greşeală provine în cea mai mare parte din mass media, deci dintr-un domeniu care înainte de 1989 era mult mai limitat stilistic decât în prezent. Presa anilor '60-'70 ilustra aproape exclusiv nivelul standard al limbii literare, puternic controlat, supus cenzurii şi urmînd în cea mai mare parte modelul limbii de lemn. Spaţiile de relativă libertate oferite de ştiri, reportaje, comentarii culturale sau sportive se remarcau nu prin importarea registrului familiar-argotic, ca azi, ci prin excesul de preţiozitate. Pentru acest nivel de limbaj funcţiona într-adevăr - cum constată Valeria Guţu Romalo în cartea sa - prestigiul limbajului ştiinţific, iar variaţia stilistică se obţinea mai ales pri