Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce ajustări poate suferi bugetul pe 2012

Publicat in Romania Libera, marți 1 noiembrie 2011 · ·

Proiectul de buget trebuie să se caracterizeze, din punctul de vedere al FMI, prin „prudenţă, prudenţă şi iarăşi prudenţă". Totuşi, opoziţia, dar şi puterea văd posibile reduceri de taxe, creşteri de salarii şi indexări de pensii. Ce va prima în Parlament: interesul electoral sau analiza obiectivă? Pentru a se putea încadra în ţintele de deficit negociate, Guvernul Boc spune că nu ia în considerare pentru 2012 reducerea TVA sau a cotei unice şi nici creşterea cheltuielilor prin recuperări de salarii şi indexări de pensii. De la aceste premise va fi construit proiectul de buget pe care Guvernul Boc îl va depune în Parlament după finalizarea discuţiilor cu reprezentanţii FMI şi Comisiei Europene. Ca şi în alte cazuri, planurile Guvernului s-ar putea „împotmoli" în Legislativ atât din cauza opoziţiei, cât şi a propriilor parlamentari, în condiţiile în care apropierea alegerilor accentuează presiunea exercitată din teritoriu spre centru. Mai exact, unii senatori şi deputaţi ai puterii ar dori să se poată lăuda în campanie, la locale sau la parlamentare, cum au forţat ei Guvernul să crească salarii şi pensii, să dea bani pentru construirea şcolii sau dispensarului din localitate. Aceiaşi parlamentari refuză, tot din considerente electorale, să-şi asume măsurile dure promovate de propriul Guvern (vezi, de pildă, Legea asis-tenţei sociale, tergiversată în Senat pentru că „aleşii" PDL şi UDMR nu vor ca, de la 1 ianuarie 2012, să fie împu-ţinate ajutoarele sociale).

Mai puţini bani la investiţii

Cu numai o săptămână înainte de sosirea delegaţiei comune FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, deputaţii UDMR au cerut conducerii Uniunii să ceară Guvernului ca în 2012 să fie majorate salariile bugetarilor şi să fie indexate pensiile. Iar pentru a vă face o idee despre cât de mare este dorinţa parlamentarilor UDMR, vă spunem că, potrivit surselor, ace

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum o ora
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 51 minute
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 4 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum 2 ore
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°