„Nelutule, vlastarelul meu, Nelutule!!!! Nelutule, copilasul meu, Nelutule!!! Lumina ochilor mei!!!!... Mai aveai, mama, o luna si imbumbeai de tot!!!! Doamneee... ce-mi facusi??? De ce mi-l luasi, Doamne??? Copiluleeee! Sa mi te aduca cineva acum si-i stau in genunchi toata viata!!!!... Tinerelul meu, frumosul meu, militarul meu!!!!...“. Sfâsiata de lacrimi, isi striga durerea. Cerului, pamântului, lumii din jur. Cu ultimele puteri isi agata mâinile de lemnul rece, singurul care-i va mai mângâia feciorul de acum inainte. Nu mai vede, nu mai aude. Nu mai stie nimic si nici nu mai vrea nimic. Doar ultimele trei zile sa se stearga de pe fata pamântului! Si sa-i aiba din nou pe toti cei trei baieti, cu Nelutu, mezinul - sufletul si lumina ochilor ei - alaturi... Un diagnostic sumbru, nestiut A aflat de nenorocire luni dimineata, când, pe la ora opt, a sunat telefonul in casa familiei Sârbu. Un schimb de politeturi intâi, apoi comunicatul sec, necrutator: „Soldatul jandarm Ion Sârbu, aflat in judetul Dâmbovita pentru satisfacerea stagiului militar, a decedat in aceasta dimineata. Militarul era la programul de odihna, decesul survenind in timpul somnului“. Din acel moment, totul a devenit un cosmar. Disperati, innebuniti de durere, parintii au mai avut totusi puterea sa le anunte tragedia celorlalti doi fii, Lucian si Iulian, care au fost nevoiti sa se ocupe de toate cele necesare. Drumul pâna la Centrul de Pregatire si Perfectionare a Jandarmilor Ochiuri, judetul Dâmbovita, intoarcerea acasa, cu trupul lipsit de viata al fratelui lor, jalea parintilor imbratisându-si mortul, pregatirile pentru cel din urma drum. Cu inimile frânte au chemat-o pe Ramona, tânara care, in doar câteva luni, le-ar fi devenit nora. Rude, prieteni, colegi, toti au aflat pe rând nenorocirea: Ion Sârbu, Nelutu al lor, a inchis ochii. Cu doar o luna inainte de eliberare, cu doar câteva saptamâni in