Membră a grupului literar constituit în jurul revistei on-line EgoPhobia – din care fac parte, între alții, Ștefan Bolea, Sorin-Mihai Grad, Ormeny Francisc sau Petrișor Militaru –, Cristina Nemerovschi (n. 1980), absolventă de Filozofie și redactor la mai înainte amintita publicație (dar și, vreme de cîțiva ani, redactor la revista Metalhead.ro), a publicat anul trecut „o dare de seamă a vieții metaliștilor“ – ca să-l citez pe prefațatorul romanului Sânge satanic, poetul, prozatorul, eseistul etc. Ștefan Bolea –, un roman care, pînă în prezent, a suscitat reacții foarte diferite: de la entuziasmul aproape contaminant manifestat de o prozatoare importantă precum Doina Ruști pînă la sarcasmul unui scriitor cîrcotaș precum Horia Gârbea (autorul unei cronici devastatoare în Luceafărul). Romanul Cristinei Nemerovschi e citat – pe citite sau pe necitite, dar asta nu se poate verifica...–în mai multe anchete-bilanț referitoare la aparițiile editoriale ale anului 2010, atrăgînd atenția, probabil, prin relativa noutate tematică (deși, o știm cu toții, noutatea tematică nu e neapărat o garanție a valorii literare) și prin faptul că autoarea izbutește să închege un personaj-narator masculin – metalist, ateu, „satanist“, bisexual, mizantrop, misogin, consumator de stupefiante, alcoolic, amator de sex în grup etc. etc. – cu o voce, pînă la un punct (și subliniez „pînă la un punct“), credibilă. Obișnuiți cu elementara distincție naratologică dintre autor și narator, putem cădea într-o micuță capcană pe care ne-o întinde nu știu dacă autoarea, dar în mod cert textul romanului de față. În treacăt fie zis, se întîmplă ca distincția cu pricina să nu funcționeze întotdeauna prea bine (și mai ales în cărțile dubioase subsumabile ciclului „viața mea e un roman“...) sau, în scrierile așa-numit „autoficționale“, ea devine în orice caz problematică. Ei bine, care e capcana de care vo