Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naarghita a decedat la vârsta de 74 de ani

Publicat in Mediafax, miercuri 27 februarie 2013 ·

Cântăreaţa Naarghita, cunoscută pentru pasiunea sa pentru muzica indiană, pe care a transformat-o într-o carieră de succes înainte de 1989, a decedat, în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 74 de ani.

Naarghita a fost găsită moartă în locuinţa sa, de către nepoata ei. Ea locuia cu chirie într-o garsonieră din Bucureşti, informează stirileprotv.ro.

Nepoata artistei a declarat pentru Ştirile Pro TV că sâmbătă a fost ultima dată când a vorbit la telefon cu Naarghita. Nimic nu i-a dat de bănuit că aceasta s-ar fi simţit rău. Vorbea despre planurile sale şi voia să publice şi o carte autobiografică. Ulterior, cântăreaţa nu a mai răspuns la telefon, fapt pentru care nepoata sa a decis, în noaptea de marţi spre miercuri, să spargă uşa garsonierei în care artista locuia.

În prezent, trupul neînsufleţit al artistei se află la Institutul Medico-Legal pentru autopsie, iar după finalizarea procedurilor va fi depus la capela cimitirului Bellu din Bucureşti.

Maria Amarghioalei (Naarghita) s-a născut pe 14 ianuarie 1939, la Pufeşti, judeţul Vrancea.

Naarghita şi-a descoperit pasiunea pentru muzică şi dansuri indiene după ce a vizionat filmul "Vagabondul", în regia lui Raj Kapoor, peliculă pe care a revăzut-o de peste cincizeci de ori.

Povestea Naarghitei a început în 1957, când Maria Amarghioalei a intrat ca figurantă în corpul de balet al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".

La zece ani de la debut, se vorbea despre "fenomenul Naarghita". Avea concerte, iar de la Bollywood primea numeroase oferte. La invitaţia premierului Indiei Indira Gandhi, Naarghita a vizitat New Delhi, unde a avut ocazia să-l cunoască personal pe idolul său, actorul şi regizorul indian Raj Kapoor. Cei doi au legat o prietenie strânsă, iar artistul indian Raj Kapoor s-a îndrăgostit de ea. "M-am rugat la Dumnezeu să nu-mi ceară mâna. Îmi anulam carier

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 6 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 10 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 5 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 8 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 8 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 5 ore
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 6 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°