Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este noua Primă Doamnă a Marii Britanii

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 mai 2010 ·

Samantha Cameron, în vârstă de 39 de ani, soţia noului premier britanic, este cea mai tânără Primă Doamnă din istoria ţării, relatează The Telegraph, citat de Newsin.

Ea urmează să nască al patrulea său copil în luna septembrie, aceasta fiind a doua oară în ultimii 150 de ani când unui premier i se naşte un copil în timpul mandatului.

În timpul campaniei electorale din 2010, presa a scris mult despre stilul Samanthei Cameron şi despre capacitatea sa de a jongla cu rolurile de mamă şi soţie şi cariera sa.

Poreclită SamCam de presă, ea şi-a însoţit soţul pe toată durata campaniei, ajutându-l să păstreze contactul cu "oamenii adevăraţi" şi să îşi schimbe imaginea de aristocrat rigid educat la Eton şi Oxford.

"Sam este un barometru bun. Are o percepţie bună în legătură cu ceea ce este important şi ceea ce nu este, dar şi în legătură cu ce este important pentru alţii. Ea face parte din marea nobilime, dar este cu picioarele pe pământ", spune Andrew Felman într-o biografie a lui David Cameron.

Potrivit biografiilor noului premier, ea l-ar fi împins pe soţul său candideze la preşedinţia Partidului Conservator, dar "nu este interesată de putere".

Samantha, brunetă cu ochi albaştri, a fost cunoscută ca o rebelă, fiind prietenă cu muzicianul Tricky şi având un tatuaj cu un delfin pe gleznă.

Născută în 18 aprilie 1971, ea este fiica cea mai mare a baronului Reginald Sheffield şi a lui Annabel Jones, care s-a recăsătorit cu vicontele William Astor. Samantha a crescut la castelul Normanby, din apropiere Scunthorpe, situat pe o proprietate de 330 de acri. După ce a fost educată în particular, ea a studiat Arta la Bristol.

În pofida stilului său democratic, ea este descendentă din regele Carol al II-lea şi are un rang superior soţului său.

Ea l-a întâlnit pe David Cameron când avea 21 de ani, în timp ce se afla în vacanţă în Italia.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 59 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

George Simion: Apeluri telefonice false date în toată ţara ca să descurajeze votanţii AUR

Mediafax acum 2 ore
„Răspândirea de mesaje mincinoase nu e pedepsită? Mii de oameni m-au alertat în ultimele zile că au primit apeluri telefonice false! Frica de AUR naşte idei revoltătoare în mintea celor care ştiu că în 2024 îşi pierd scaunele moi, că toate sinecuril

200 de oameni au fost ucişi de inundaţii masive din Afganistan

Mediafax acum 8 minute
Peste 200 de persoane au fost ucise şi mii de case au fost distruse sau avariate în provincia Baghlan, când ploile abundente de vineri au declanşat inundaţii masive, a declarat un reprezentant al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU. Nu

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 5 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°